Cântece din perioada interbelică, interpretate de Jezebel, piese pop, rock simfonic sau melodii din musicaluri celebre, într-un concert susţinut de orchestra, corul şi soliştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski“, dar şi spectacol pentru copii, vor fi prezentate la sfârşitul acestei săptămâni la cea de-a treia ediţie a Festivalului Verii, care are loc în staţiunea Mamaia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, vineri, de la ora 20.30, Jezebel şi invitaţii săi vor prezenta un concert, intitulat "Interbelic Mood“.

“Cunoscuta artistă va prezenta un repertoriu variat format din melodii din perioada interbelică, chansonette franţuzeşti, muzică latino, dar şi piese româneşti - toate interpretate în stil personal”, se arată în comunicat.

Alături de Jezebel şi invitaţii săi, va evolua pe scena din Mamaia, Baletul Fairytale, în coregrafia lui Horaţiu Cherecheş.

Sâmbătă, tot de la 20:30, este programat un concert susţinut de orchestra, corul şi soliştii Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski“ din Constanţa, sub baghetele maeştrilor Radu Ciorei şi Lucian Vlădescu.

Programul spectacolului va cuprinde atât piese de pop şi rock simfonic, de la formaţii şi artişti precum Queen, Beatles, Donna Summer, Michael Jackson, dar şi melodii cunoscute din musicaluri şi chiar arii de operă. Vor urca pe scena festivalului artişti precum Daniela Vlădescu, Madeleine Pascu, Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici, Răzvan Săraru şi Marius Eftimiei, iar Baletul Fairytale va încânta vizual publicul.

Duminică, de la ora 19.30, are loc un spectacol pentru copii, susţinut de Gaşca Zurli şi Club Amicii.

Intrarea la toate spectacolele este liberă.

Festivalul Verii este organizat de Primăria Municipiului Constanţa şi Asociaţia Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.