Regizorul Corneliu Porumboiu, căruia îi este dedicată o retrospectivă în cadrul ediţiei aniversare TIFF.25, a povestit joi, după proiecţia „Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism”, film realizat în 2013 şi prezentat la Locarno, că îi place să lucreze cu actori „care aduc ceva în plus”, concepţia sa fiind că „un film nu înseamnă execuţia unui scenariu” şi că „pe platou creezi”.
Autor esenţial al Noului Cinema Românesc, Porumboiu s-a impus rapid pe scena internaţională printr-un stil inconfundabil, în care umorul sec, rigoarea formală şi reflecţia asupra limbajului cinematic se împletesc într-un discurs profund despre adevăr, memorie şi mecanismele puterii. "Un cineast ingenios şi plin de umor, cu un apetit pentru jocuri conceptuale, Corneliu Porumboiu a construit treptat una dintre cele mai distinctive filmografii din cinemaul european contemporan." (Variety)
În "Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism" (2013), selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Locarno, regizorul îşi continuă explorările radicale asupra limbajului cinematografic şi relaţiei dintre realitate şi reprezentare, transformând povestea unui regizor şi a unei actriţe care navighează o relaţie ambiguă în timpul filmării unui lungmetraj într-un eseu subtil despre cinema, corp şi adevăr.
"Este scenariul la care am scris cel mai mult timp. A început era un soi de comedie şi este filmul întâlnirii dintre un regizor şi o actriţă, cam asta a fost intenţia mea", a explicat Corneliu Porumboiu, joi, după proiecţia de la Cinema Arta.
Porumboiu a mărturisit că nu a mai văzut filmul de la premieră şi a povestit cu umor cum a fost primit atunci. "Cred că a plecat jumătate de sală. Şi era şi o sală în care mai şi scârţâia parchetul iar când au început să iasă am zis că mi-au stricat şi filmarea. În general, nu-mi revăd filmele pentru că încep să îmi spun: "asta aş fi făcut altfel", "ce prost eram aici".
O referinţă spre un anumit tip de cinema
"Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism" este o ironie la un cinema convenţional. În film, personajul masculin spune: "Dacă vrei să filmezi ceva important, pui în centru, nu laşi la periferie".
"Vorbim şi de perioada de după "Poliţist-adjectiv". Este un film cu un anumit tip de atmosferă, de lume, e foarte mult şarjat". Aici m-a interesat relaţia dintre cei doi şi nu avea rost să fac un film agitat", a mărturisit Porumboiu despre "lentoarea" din film, cu cadre lungi şi multe repetiţii.
Cum a lucrat
Cineastul s-a confesat în legătură cu modul de a filma: "Îmi place foarte mult pe digital, este mult mai precis. Am încercat la ultimul film ca la montajul final să trec din digital pe peliculă şi să revin în digital. Contrastul ajută foarte mult. Pelicula îţi dă o rigoare", spune el. "În ceea ce încerc să fac, este să ajung cu actorii la un anumit nivel. Eu stau foarte mult în castinguri. Un film nu înseamnă execuţia unui scenariu. Dacă un actor nu-ţi aduce ceva în plus… Concepţia mea este că pe platou creezi. Eu încerc să ajung cu actorii la un anumit nivel. Iar acolo, din procesul de repetiţii îţi dai seama că îl interesează rolul". Aici, Bogdan Dumitrache şi Diana Avrămuţ sunt protagoniştii.
Porumboiu a explicat şi unde a greşit în realizarea filmului. "La filmul ăsta, am greşit prin faptul că am repetat totul în locaţii dinainte. Şi actorii, tehnic vorbind, şi-au pierdut puţin din prospeţime, din texte. Pentru că am repetat mizanşcena, direcţii, mişcări, şi pentru că am lucrat în perioada de casting cu două cupluri diferite, dar aici am lucrat prea mult cu ei. Adică am stat prea mult pe trasee. Voiam ca ea să fie teatrală, să aibă ceva aşa, ceva din zona Rohmer. Atunci când faci un film e ca la săritura cu prăjina. Dacă nu faci paşii corecţi până ai pus prăjina să sari… la ăsta am repetat prea mult sincer şi am învăţat din el".
Porumboiu a dezvăluit că îşi alege "actori care îi aduc ceva în plus, care sunt pregătiţi". "Fiecare regizor are un fel de a lucra. E foarte greu şi să repeţi. Sunt regizori care fac repetiţii poate separat şi mizează pe întâlnirea actorilor sau care au mai mult timp pentru mizanscenă, să o facă şi să filmeze. Ştiu regizori din străinătate care, de exemplu, blochează patru set-up-uri pentru trei luni, încep repetiţiile şi mişcarea şi cheamă echipa tehnică când simt că pot filma. Noi am repetat foarte mult înainte, pentru că ştii că aveam două săptămâni, patru săptămâni de filmare. Sunt maniere şi maniere".
"Îmi adaptez scenariile în funcţie de actori", spune regizorul care declară că nu este niciodată dezamăgit la montaj, după eventuale tăieri. "La montaj, este o altă scriitură a filmului. Într-un fel, scenariile, mai ales în sistemul în care lucrăm noi, au o latură expozitivă, pentru că sunt finanţate de diferite comisii şi comitete şi uneori eşti mai explicit: de exemplu, uneori dai două, trei replici ca să explici situaţia, pentru ca finanţatorul să înţeleagă, sau o descriere mai explicită. Ai două replici la început de care nu mai ai nevoie de ele la repetiţii unde se regrupează totul.
"Prima secvenţă am tras-o două zile. Depindeam de traficul din Bucureşti, pe la ora 12 noaptea se circula foarte lin", povesteşte el.
Cineastul nu crede că va reveni la acest tip de cinema, cu cadre lungi, ci mărturiseşte că este într-o perioadă în care îl interesează alte lucruri, crede că revine la ceva "crowd-pleasing, mai deschis".
Medikatv.ro
