Cântăreţul Bruno Mars conduce în lista nominalizărilor la American Music Awards, cu opt, şi este urmat de Ed Sheeran, Drake, Kendrick Lamar, The Chainsmokers şi The Weeknd, cu câte cinci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La categoria „Artistul anului” au fost nominalizaţi The Chainsmokers, Drake, Kendrick Lamar, Bruno Mars şi Ed Sheeran.

Cât priveşte „Colaborarea anului”, câştigătorul va fi ales dintre The Chainsmokers Featuring Halsey -  „Closer”, Luis Fonsi & Daddy Yankee Featuring Justin Bieber - „Despacito”, DJ Khaled Featuring Justin Bieber, Quavo, Chance The Rapper & Lil Wayne - „I’m The One”, Maroon 5 Featuring Kendrick Lamar - „Don’t Wanna Know” şi The Weeknd Featuring Daft Punk - „Starboy”.

Artiştii nominalizaţi la categoria „Turneul anului” sunt Garth Brooks, Coldplay şi U2.

Videoclipul anului va fi ales dintre Luis Fonsi & Daddy Yankee - „Despacito”, Bruno Mars - „That’s What I Like” şi Ed Sheeran - „Shape of You”.

Cel mai bun artist pop-rock ar putea fi Drake, Bruno Mars sau Ed Sheeran, iar la categoria „Cea mai bună artistă” vor concura Alessia Cara, Lady Gaga şi Rihanna.

La categoria „Cel mai bun album” au fost nominalizate: Drake - „More Life”, Bruno Mars - „24K Magic” şi The Weeknd - „Starboy”.

Cea de-a 45-a gală a American Music Awards va avea loc pe 19 noiembrie, la Los Angeles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.