Un youtuber a reuşit să se infiltreze, duminică, pe scena galei Premiilor BAFTA, în timpul decernării trofeului pentru cel mai bun film acordat "Oppenheimer".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După cum relatează Deadline, bărbatul, al cărui canal de YouTube Lizwanic are peste 8.000 de abonaţi, i-a urmărit pe Christopher Nolan şi echipa "Oppenheimer" pe scena de la Royal Festival Hall, în timp ce aceştia au urcat pentru a-şi ridica premiul BAFTA pentru cel mai bun film.

Într-un fragment din discursul de mulţumire ţinut de întreaga echipă de filmare, postat pe canalul oficial de YouTube al BBC, individul poate fi văzut în fundal, îmbrăcat într-un costum negru şi o bandană, stând chiar în spatele lui Cillian Murphy şi Christopher Nolan.

Potrivit canalului său de YouTube, Lizwanic nu este străin de infiltrarea în ceremoniile de premiere. Printre videoclipurile sale se numără British Fashion Awards, Brit Awards 2022 şi, mai recent, ceremonia Ballon d'Or de la Paris din 2022.

Pe Instagram, videograful a redistribuit mai multe fragmente din apariţia sa pe scenă şi a anunţat că videoclipul din culisele infiltrării sale va fi publicat "foarte curând" pe canalul său.

Interogaţi de Deadline, organizatorii BAFTA au declarat că iau "foarte în serios" această breşă de securitate. "Luăm această problemă foarte în serios şi nu dorim să facem publicitate acestui individ comentând mai mult despre această situaţie", au spus ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.