Cea de-a treia ediţie a Animation Bucharest International Film Festival (ABIFF) propune o nouă selecţie de filme de lung şi scurtmetraj de animaţie din întreaga lume, în perioada 22-24 septembrie. Proiecţii vor fi la Cinema Union din Bucureşti, precum şi la Cinema Carpaţi din Sinaia şi Cinema Trivale din Piteşti, cu sprijinul UPFAR-ARGOA şi al Dacin Sara.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul de deschidere va fi găzduit de Cinemax Veranda din Bucureşti.

Ediţia din acest an aduce în prim-plan diversitatea şi creativitatea din lumea animaţiei, reunind viziuni artistice din colţuri diferite ale globului. Subtema festivalului, "Arta ca instrument împotriva discriminării," aduce în atenţia publicului filme cu stiluri şi subiecte variate, dezvăluind talentul regizorilor lor.

Programul competiţiei ABIFF 2023 include 11 scurtmetraje:

"0:00 A.M.," regia Yaunshen Yang, China, 2022, 3 min

"A World in Chaos," regia David Crisp, Ungaria, 2023, 10 min

"Breaza - The Legend of the Stained Woman," regia Eugen Munteanu, România, 2023, 5 min

"Dessert Critter," regia Lina Walde, Germania, 2023, 8 min

"Legacy," regia Tamas Ivady, Ungaria, 2023, 9 min

"Lights," regia Jitka Nemikinsova, Cehia, 2023, 8 min

"No More Mr. Bag Guy," regia Clément Delcroix, Naïm Yavuz, Samuel Duby, Maxime Lamblin, Lucinda Roussel, Esteban Haro, Franţa, 2022, 6 min

"The Eternal Question," regia Mariia Konopatova, Rusia, 2023, 4 min

"The Missing Color," regia Arthur Felipe Fiel, Brazilia, 2023, 9 min

"The Pillar Of Strength," regia Aie Ibrahim, Malaezia, 2022, 7 min

"The Sprayer," regia Farnoosh Abedi, Iran, 2022, 8 min

Aceste scurtmetraje vor concura pentru două premii: Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj în valoare de 800 EUR şi Premiul pentru cel mai bun film tematic în valoare de 500 EUR.

Festivalul va fi deschis cu proiecţia filmului "Robot Dreams," regizat de Pablo Berger, un film de animaţie bazat pe celebrul volum grafic al scriitoarei americane Sara Varon. Acest film prezintă într-o manieră subtilă şi totodată puternic emoţionantă prietenia, aventurile şi ghinioanele lui Dog şi Robot în New York-ul anilor '80. "Robot Dreams" a strălucit la numeroase festivaluri internaţionale de prestigiu, inclusiv Cannes Film Festival 2023, Toronto International Film Festival 2023, Melbourne International Film Festival 2023 şi Sarajevo Film Festival 2023, fiind recompensat cu Contrechamp Award la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy 2023.

Tot pentru publicul tânăr şi familiile lor, ABIFF prezintă "Oink" (2022), regizat de Mascha Halberstad, un film de animaţie cu o poveste adorabilă, prezentat cu succes la festivaluri internaţionale, inclusiv la Berlin International Film Festival în 2022.

În secţiunea filmelor clasice, festivalul vă invită să (re)descoperiţi "Novăceştii" (1988), regizat de Constantin Păun. Acest film de animaţie este o adaptare a baladei despre Baba Novac şi oferă o incursiune plină de farmec în trecutul istoric al României.

De asemenea, ABIFF va readuce în atenţia publicului filmul de animaţie românesc "Mercy Street," regia Ştefan Buzea, Alexandru Buzea, Nicolae Radu, realizat în 2016. "Mercy Street" este povestea unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj secret spre o lume secretă sub lumea noastră, care îl va duce într-o mare aventură cu scopul de a salva muzica lumii. Construcţia vizuală a filmului de animaţie "Mercy Street" se bazează pe o tehnică originală de detaşare a animaţiei în perspectivă.

În plus, festivalul va include şi secţiunea specială "ABIFF Classic Latvian Animation Shorts Showcase," dedicată animaţiilor clasice din Letonia, oferind publicului o incursiune interesantă în patrimoniul animaţiei letone.

La evenimentul de închidere, festivalul va proiecta în premieră în România documentarul animat "AURORA’S SUNRISE" (2022), regizat de Inna Sahakyan, care aduce în prim-plan o poveste cutremurătoare despre supravieţuire şi rezilienţă în faţa genocidului armean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.