Cântăreaţa britanică Adele ocupă primul loc în topul pe 2016 al celor mai bogaţi muzicieni britanici în vârstă de până la 30 de ani, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Graţie celui mai recent album al său, ”25”, averea cântăreţei britanice Adele a crescut cu aproximativ 30 de milioane de lire sterline (43 milioane de dolari), ajutând-o pe artista londoneză să ocupe primul loc în acest top - Young Musician 2016 Rich List - întocmit de Sunday Times.

Albumul ”25”, lansat în noiembrie 2015, a ajutat-o pe cântăreaţa Adele, în vârstă de 27 de ani, să acumuleze o avere de 85 de milioane de lire sterline (121 milioane de dolari). 

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Pe locul al doilea în acest clasament se află cântăreţul Ed Sheeran, în vârstă de 25 de ani, cu o avere de 45 milioane de lire sterline (64,5 milioane de dolari). 

Podiumul este completat de cei patru membri ai grupului One Direction - Harry Styles, Niall Horan, Louis Tomlinson and Liam Payne - care au o avere de 33 milioane de lire sterline (47,3 milioane de dolari).

Cu această ocazie, Sunday Times a întocmit şi clasamentul general al celor mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie şi Irlanda, care nu ţine cont de vârsta artiştilor. În acest top, Adele se află pe locul 30. 

Primul loc este ocupat pentru al doilea an consecutiv de Paul McCartney. Fostul membru al trupei The Beatles şi soţia lui au o avere cumulată de 760 de milioane de lire sterline (1,09 miliarde de dolari)

Locul al doilea a revenit compozitorului Andrew Lloyd Webber, cu o avere de 715 milioane de lire sterline (1,02 miliarde de dolari).

Podiumul este completat de trupa irlandeză U2, cu o avere de 500 milioane de lire sterline (717 milioane de dolari).

Topul 10 al celor mai bogaţi muzicieni britanici este completat de Elton John, Mick Jagger, Olivia şi Dhani Harrison, Keith Richards, Ringo Starr, Michael Flatley şi Sting.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.