Actriţa Maggie Gyllenhaal, preşedinta juriului la Festivalul de Film de la Veneţia din 2026

Actriţa Maggie Gyllenhaal, preşedinta juriului la Festivalul de Film de la Veneţia din 2026

Actriţa şi regizoarea americană Maggie Gyllenhaal va prezida juriul următorului Festival Internaţional de Film de la Veneţia, au anunţat joi organizatorii.

Maggie Gyllenhaal şi ceilalţi membri ai juriului vor desemna câştigătorul prestigiosului Leu de Aur pentru cel mai bun film în cadrul festivalului, care va avea loc în perioada 2-12 septembrie 2026.

Maggie Gyllenhaal, în vârstă de 48 de ani, a debutat ca regizoare cu adaptarea romanului „The Lost Daughter” de Elena Ferrante, pentru care a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la festivalul din 2021. Regizoarea a declarat într-un comunicat că este „încântată să accepte invitaţia de a prezida juriul Mostra de la Veneţia din acest an”. „Veneţia a susţinut întotdeauna vocile sincere şi unice şi sunt onorată să contribui la perpetuarea acestei tradiţii curajoase şi necesare”, a spus ea.

Directorul festivalului, Alberto Barbera, a descris-o pe Maggie Gyllenhaal drept „o actriţă capabilă să interpreteze personaje tulburătoare şi complexe” şi „o cineastă originală”. „Faptul că o avem ca preşedintă a juriului nostru înseamnă că putem conta pe o voce autoritară şi independentă”, a continuat el.

Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia este cel mai vechi festival de film din lume. Acesta se desfăşoară în fiecare an în cadrul Bienalei de la Veneţia, o serie celebră de festivaluri artistice. 

Bienala a fost recent ţinta unor critici severe pentru că a permis Rusiei să participe la ediţia din 2026 a prestigioasei sale expoziţii internaţionale de artă contemporană, o premieră de la invadarea Ucrainei în 2022. Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că participarea Rusiei la Bienală este „inacceptabilă din punct de vedere moral” şi a reafirmat intenţia UE de a suspenda finanţarea festivalului. „În timp ce Rusia bombardează muzee, distruge biserici şi încearcă să şteargă cultura ucraineană, nu ar trebui să i se permită să-şi expună propria cultură”, a declarat ea. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor