Actriţa de teatru şi film Cezara Dafinescu va fi premiată pentru întreaga carieră la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care va avea loc între 23 iulie şi 1 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premiul pentru întreaga carieră îi va fi înmânat la gala de închidere a TIFF, pe 31 iulie.

În aceeaşi zi, în prezenţa sa, la Cluj-Napoca va fi proiectată comedia muzicală „Cucoana Chiriţa”, regizată de Mircea Drăgan, în care actriţa interpretează un rol memorabil.

Cu 40 de roluri în film, apariţii în seriale de televiziune şi peste 60 de roluri principale interpretate în cele patru decenii de activitate în teatru, Cezara Dafinescu se numără printre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi artişti din România.

S-a născut pe 4 august 1948, la Sibiu, iar în copilărie cariera sa părea să se îndrepte către sport, după ce a cucerit titlul de campioană naţională la juniori la săritura în înălţime. Evoluţia ei în atletism a fost întreruptă brusc, în urma unei accidentări, iar pasiunea pentru artă a determinat-o să se îndrepte către lumea teatrului.

În 1973, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în acelaşi an a jucat în „Explozia”, în regia lui Mircea Drăgan, cel care în 1971 i-a oferit şi rolul din „B.D. în alertă”, comedia care a marcat debutul actriţei în cinema.

Talentul şi naturaleţea Cezarei Dafinescu au contribuit la ascensiunea sa în lumea filmului, unde s-a remarcat, de-a lungul vremii, şi în „Întoarcerea Vlaşinilor” (1983, r. Mircea Drăgan), „Secretul lui Nemesis” (1985, r. Geo Saizescu), „Dumbrava minunată” (1980, r. Gheorghe Naghi), „Cucoana Chiriţa” (1986) şi „Chiriţa în Iaşi” (1987, r. Mircea Drăgan), „Boy Wizard” (1996, r. Johnny Mysto), dar şi în producţii de televiziune populare înainte de 1989 - scheciuri umoristice, spectacole de teatru TV - şi seriale de succes în anii 2000.

Printre cele mai recente apariţii sunt cele din filmele „Toni Erdmann” (2016, r. Maren Ade) şi „Între chin şi amin” (2019, r. Toma Enache). În paralel, a continuat să joace teatru, în principal pe scena Naţionalului bucureştean. În 2018, ea a primit titlul de Cetăţean de onoare al Capitalei.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. Ediţia a 20-a va avea loc între 23 iulie şi 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă impuse în contextul epidemiologic actual.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.