Actorul Ewan McGregor şi designerul de producţie Eve Mavrakis s-au despărţit după 22 de ani de căsnicie, potrivit revistei People.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Actorul scoţian, în vârstă de 46 de ani, şi Mavrakis, în vârstă de 51 de ani, s-au cunoscut în 1995, pe platourile de filmare ale serialului „Kavanagh QC” şi s-au căsătorit în acelaşi an.

Cuplul are patru fiice, dintre care una a fost adoptată din Mongolia.

Potrivit unor surse, cei doi s-ar fi separat din luna mai a acestui an, scrie People. La începutul lunii octombrie, McGregor a fost fotografiat într-o cafenea din Londra, în timp ce o săruta pe Mary Elizabeth Winstead, cu care joacă în „Fargo”. La rândul ei, Winstead s-a despărţit de Riley Stearns, în luna mai, după un mariaj care a durat şapte ani.

Ewan Gordon McGregor, născut pe 31 martie 1971, în Perth, este actor de teatru, film şi televiziune. A devenit cunoscut graţie rolului unui dependent de heroină, Mark Renton, în filmul „Trainspotting” (1996), devenind apoi un star de talie mondială după ce a impresionat cu rolul unui cavaler Jedi, Obi-Wan Kenobi, în trilogia „Star Wars”. A confirmat cu roluri interpretate în filme precum „Moulin Rouge!”, „Salmon Fishing in the Yemen” şi „The Ghost Writer”. A început să colaboreze cu UNICEF în anul 2004, cu ocazia filmărilor de la serialul britanic de televiziune „Long Way Roung”, în timpul căruia a efectuat o călătorie cu motocicleta prin 12 ţări, care a inclus vizite în diverse proiecte umanitare pentru copii din Ucraina, Kazahstan şi Mongolia.

Eve Mavrakis s-a născut pe 22 iunie 1966, în Dordogne, Franţa. Ea a lucrat ca designer de producţie pentru filme precum „Lock, Stock and Two Smoking Barrels” (1998) şi „Tube Tales” (1999) şi a făcut parte din echipa de producţie a lungmegtrajului „Dangerous Liaisons” (1988).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.