Grupul AC/DC a anunţat, miercuri, că Axl Rose, solistul trupei Guns N' Roses, va participa la turneul pe care trupa australiană îl va susţine în vara acestui an în America de Nord, ce va include 10 concerte, informează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Axl Rose a fost angajat de AC/DC ca solist-invitat al trupei, pentru a îl înlocui temporar pe Brian Johnson, după ce rockerul în vârstă de 68 de ani a fost sfătuit de medici să renunţe la concerte, din cauza ”riscului de a-şi pierde definitiv şi total auzul”.

Din acest motiv, trupa AC/DC a fost nevoită să îşi amâne o serie de concerte din turneul ei mondial ”Rock or Bust”, pe care l-a reluat cu secţiunea europeană a acestuia, ce a debutat cu un show la Lisabona, la începutul lunii mai, avându-l ca solist pe Axl Rose.

Axl Rose îşi va încheia într-o primă fază colaborarea cu AC/DC odată cu încheierea secţiunii europene a turneului trupei australiene, cu un show în Germania, pe 15 iunie.

Apoi, rockerul american îşi va relua calitatea de solist al trupei Guns N' Roses, alături de care va susţine un turneu nord-american, denumit ”Not In This Lifetime”. 

După aceea, Axl Rose va cânta din nou cu trupa AC/DC, într-o serie de 10 concerte în America de Nord. Această secţiune nord-americană va încheia turneul mondial ”Rock and Bust” al formaţiei australiene, ce a debutat anul trecut, al Festivalul Coachella din California. 

Seria de 10 concerte pe care AC/DC le va susţine în America de Nord va debuta pe 27 august, la Greensboro, în Carolina de Nord. Acest concert a fost programat iniţial în luna martie. Mai mulţi artişti celebri, precum Bruce Springsteen, Pearl Jam şi Maroon 5, şi-au anulat, recent, concertele programate în Carolina de Nord, după adoptarea de către acest stat american a unei legi ce restrânge drepturile persoanelor transgender. Mini-turneul american al grupului AC/DC se va încheia pe 20 septembrie, cu un concert la Philadelphia.

Problemele auditive ale rockerului Brian Johnson se înscriu într-o serie neagră de evenimente recente din viaţa grupului australian, care tocmai încerca să îşi revină după despărţirea de un alt membru legendar, unul dintre fondatori, chitaristul Malcolm Young (fratele liderului trupei, Angus Young), diagnosticat cu demenţă.

AC/DC a renunţat de curând şi la bateristul Phil Rudd, alt veteran al grupului, condamnat în luna iulie anul trecut în Noua Zeelandă pentru ameninţări cu moartea şi pentru posesie de droguri, şi care se află în prezent în arest la domiciliu.

AC/DC nu a precizat clar durata colaborării cu Axl Rose. De altminteri, nici Brian Johnson nu a exclus varianta revenirii pe scenă, dacă medicii îi vor permite.

Brian Johnson, în vârstă de 68 de ani, s-a alăturat grupului AC/DC în 1980 după moartea solistului Bon Scott. Formaţia australiană, înfiinţată la începutul anilor 1970, a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame în 2003.

Albumele trupei australiene, în rândul cărora se remarcă materiale discografice precum ”Highway to Hell” (1979), ”Back in Black” (1980), ”For Those About to Rock We Salute You” (1981), ”The Razors Edge” (1990) şi ”Black Ice” (2008), s-au vândut în peste 200 milioane de copii pe plan mondial.

Cel mai recent album de studio al grupului AC/DC se intitulează ”Rock or Bust” şi a fost lansat în anul 2014.

La rândul ei, trupa Guns N' Roses a anunţat că se va reuni în 2016 în formula sa originală - din care fac parte solistul Axl Rose, chitaristul Slash şi basistul Duff McKagan -, după o pauză de 23 de ani, şi a cântat la Festivalul Coachella, în aprilie. Trupa californiană a susţinut şi câteva show-uri în Las Vegas, ce vor fi urmate de alte concerte, în vara acestui an.

Guns N' Roses este o trupă rock americană, înfiinţată în 1985, la Los Angeles. Cele şase albume de studio ale sale - ”Appetite for Destruction” (1987), ”G N' R Lies” (1988), ”Use Your Illusion I” (1991), ”Use Your Illusion II” (1991), ”The Spaghetti Incident?" (1993) şi ”The Chinese Democracy” (2008) - s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.