Educaţia Teatrală a fost inclusă în planul-cadru pentru învăţământul liceal, clasa a XI-a indiferent de profil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Astăzi, 8 iulie, în ultima şi cea mai semnificativă zi a Galei Absolvenţilor UNATC 2025 (30 iunie - 8 iulie), marcăm nu doar ceremonia de absolvire şi decernarea premiilor pentru cei mai valoroşi tineri artişti, ci şi o realizare majoră pentru educaţia artistică din România: introducerea oficială a Educaţiei Teatrale ca disciplină obligatorie în învăţământul liceal”, anunţă Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti. 

În februarie 2025, UNATC a iniţiat o amplă campanie publică sub titlul „Susţine şi tu Educaţia Teatrală şi disciplina ARTE!”, un demers strategic desfăşurat în parteneriat cu toate universităţile şi facultăţile din România care includ programe de Teatru şi Artele Spectacolului, reunite în cadrul Consorţiului ARTE.

Campania a susţinut activ includerea Educaţiei Teatrale în cadrul noii discipline obligatorii „Arte”, alături de Educaţia Muzicală şi Educaţia Vizuală, asigurând astfel recunoaşterea egală a celor trei componente artistice în învăţământul liceal. Totodată, această includere creează premisele necesare pentru ca absolvenţii facultăţilor de profil să poată accede la titularizare în învăţământul preuniversitar, în condiţiile prevăzute de lege. Predarea noţiunilor de Teatru şi Artele Spectacolului va reveni exclusiv specialiştilor formaţi în acest domeniu.

„Campania iniţiată de UNATC a generat sprijin, adunând în jurul său studenţi, profesori, elevi de liceu, părinţi, dar şi numeroase personalităţi publice. Le mulţumim tuturor celor care şi-au făcut auzită vocea – fiecare gest de susţinere a contat decisiv. Menţionăm faptul că la evenimentul de deschidere a anului universitar 2020-2021, desfăşurat la Ateneul Român, a fost anunţată introducerea disciplinei teatru ca materie opţională în şcoli. Ministerul Educaţiei a aprobat ca elevii să studieze la clasele a III-a şi a IV-a disciplina „Eu şi scena”, la clasele a VI-a şi a VII-a disciplina „Teatrul şi noi”, la clasele a X-a şi a XI-a disciplina „Laboratorul de teatru”, transmite instituţia de învăţământ. 

UNATC are în desfăşurare importante proiecte pilot anuale, cu impact semnificativ.

UNATC Junior este un proiect demarat în toamna anului 2016 de studenţii şi profesorii din cadrul Master Pedagogie Teatrală, Facultatea de Teatru, UNATC, cu finanţare din partea Ministerului Educaţiei, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (CNFIS-FDI-2016-0117). Scopul proiectului UNATC Junior este promovarea utilizării metodelor specifice teatrului în învăţământul preuniversitar, precum şi susţinerea necesităţii implementării teatrului în orele de dezvoltare personală din programa şcolară.

„Caravana UNATC pentru diaspora şi românii de pretutindeni”, constituie un program organizat începând cu anul 2022, de către Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”, sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale şi sprijinit de către Ministerul Educaţiei din România. Proiectul Caravana UNATC pentru Diaspora Românii de Pretutindeni este dezvoltat sub forma unei platforme itinerante de practică studenţească, incluziune socială şi promovare artistică a limbii şi culturii române în comunităţile româneşti din străinătate - cu precădere în şcoli şi licee unde învaţă elevi români.

Din anul 2024, proiectul itinerant „Teatru pentru BAC” este realizat de Masteratul de Pedagogie teatrală (UNATC Bucureşti, Departamentul de Actorie) pentru a sprijini elevii de liceu, care urmează să susţină examenul de Bacalaureat, prin dramatizarea şi punerea în scenă a textelor care fac parte din programa obligatorie, plecând de la premisa că teatrul poate îmbunătăţi literaţia prin stimularea gândirii critice. Proiectul se desfăşoară şi în prezent şi are un impact semnificativ în rândul elevilor de liceu. Spectacolele de teatru sunt prezentate în licee din judeţe din toată ţara, precum: Harghita, Vrancea, Constanţa, Prahova, Neamţ, Maramureş, Brăila, Cluj-Napoca, Sibiu, Curtea de Argeş etc.
UNATC îşi reafirmă angajamentul faţă de promovarea educaţiei prin artă ca pilon esenţial al dezvoltării umane şi sociale. Vom continua să sprijinim iniţiativele care contribuie la consolidarea unei educaţii culturale de calitate, accesibilă şi relevantă pentru tânăra generaţie. Introducerea Educaţiei Teatrale în învăţământul liceal reprezintă un pas important în această direcţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.