Compania BRIO este pe locul 53 în topul Time Magazine la categoria companii de EdTech, alături de giganţi globali, precum Duolingo, Kahoot sau Google Education. BRIO este şi singura companie din Europa de Est care se regăseşte în primele 100 de companii ierarhizate de revista TIME.
Aflat la cea de-a doua ediţie, clasamentul „Cele mai bune companii EdTech din lume în 2025”, realizat de TIME şi Statista, include cele mai bune 350 de companii EdTech la nivel global şi arată cât de importantă rămâne învăţarea online în lumea de astăzi. Statele Unite au avut cele mai multe companii EdTech cu punctaje ridicate – 138 la număr, reprezentând 39,4% din clasamentul general – în timp ce India s-a clasat pe locul al doilea, cu 33 de companii (9,4%). China a ocupat locul al treilea, cu 23 de companii, ceea ce reprezintă 6,6% din total.
Topul, realizat de Statista, prestigioasa companie de cercetare şi analiză de date, pentru revista TIME, a evaluat peste 7000 de companii din domeniul tehnologiei educaţionale pe baza unei varietăţi de indicatori-cheie de performanţă, inclusiv soliditatea financiară (70%) şi impactul în industrie (30%), acoperind un total de unsprezece categorii.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Brio s-a remarcat în cadrul acestei analize riguroase şi şi-a câştigat locul printre cele mai importante organizaţii EdTech din lume.
„Pentru mine şi pentru echipa BRIO plasarea într-un clasament ca cel al Revistei TIME este confirmarea faptului că şi din România se pot construi soluţii de tehnologie care schimbă în bine vieţile copiilor. BRIO a pornit ca un vis născut dintr-o îngrijorare profesională – aceea că, în România, elevii sunt evaluaţi prea des pe nedrept, arbitrar sau superficial. Ca profesor am simţit nevoia unui sistem care să le arate copiilor nu doar unde greşesc, ci, mai ales, unde şi cum pot corecta. Astăzi, recunoaşterea din partea TIME ne arată că această idee are ecou nu doar în şcolile din România, ci şi în peisajul global al educaţiei. A fost un drum lung, plin de obstacole, construit împreună cu o echipă mică, dar extraordinară. Faptul că ne aflăm pe acest loc, înaintea unor companii internaţionale mult mai cunoscute, dar poate cu mai puţin impact social, ne emoţionează şi ne responsabilizează. E dovada că se poate şi că România are resurse extraordinare de creativitate. ”, a declarat Dragoş Iliescu, fondator BRIO.
Despre BRIO
Brio® este platforma de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele şcolare Brio® , elevii români din clasele I-XII îşi pot evalua obiectiv cunoştinţele la principalele materii şcolare şi îşi pot îmbunătăţi performanţa la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii ştiinţifice de măsurare (ramura ştiinţei care se ocupă de aceasta se numeşte psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare şi de interpretare să fie aceleaşi pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate şi validitate, adică acurateţe (lipsă de eroare) şi adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual ţintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivităţii, el nefiind dependent de blândeţea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.
După fiecare testare, elevul şi părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noţiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare şi de informare obiectivă şi acţionabilă, este singurul instrument de pe piaţa românească de educaţie digitală ce sprijină pregătirea şi performanţa susţinută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv faţă de colegii săi de generaţie.
Sistemul de Testare Brio este un produs ştiinţific conceput pe baza programei şcolare din România, conceptualizat de o echipă de profesori şi experţi internaţionali în testare şi psihometrie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.