„Suntem un centru de resurse — dar resursele lipsesc.” Astfel rezumă Robert Florea, director adjunct al CMBRAE (Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională), paradoxul educaţiei incluzive din România. Într-un sistem unde fiecare copil cu cerinţe educaţionale speciale (CES) are dreptul la sprijin, realitatea arată altfel: prea puţini specialişti, prea multe cazuri şi un aparat birocratic sufocat.
Florea explică: „Cei care sunt responsabili de caz sunt profesorii itineranţi şi de sprijin — adevăraţii manageri ai integrării. Dar răspunsul la întrebarea ‘sunt suficienţi?’ e, inevitabil, nu.”
52 de logopezi pentru o Capitală întreagă
În Bucureşti, potrivit lui, activează doar 52 de logopezi pentru zeci de mii de elevi. „Cererea este uriaşă. Nici nu mai calculăm procente, e evident că sunt prea puţini. Un profesor logoped poate lucra cu 40 de copii, dar în realitate are dublu.”
Situaţia nu e mai bună nici pentru consilierii şcolari. „Un consilier are în medie 1000 de elevi. Este imposibil să ajungă la toţi. Cu toate astea, colegii mei continuă să facă minuni, din pasiune.”
Florea vorbeşte şi despre confuziile din teren: „Mulţi părinţi nu înţeleg diferenţa între o cerinţă educaţională specială şi o încadrare în grad de handicap. Nu orice certificat de handicap înseamnă automat CES. Aceste lucruri trebuie explicate clar, pentru că influenţează traseul copilului.”
Nevoia urgentă de echipă multidisciplinară
În opinia sa, una dintre cele mai mari greşeli ale sistemului este adaptarea teoretică. „Se spune des că adaptăm programele. Dar programele nu se schimbă – se schimbă modul de livrare. Aici intervine profesorul de sprijin, care adaptează metoda, limbajul, ritmul, astfel încât copilul să poată învăţa efectiv.”
Deşi situaţia pare critică, Florea insistă pe nevoia de cooperare: „Echipa multidisciplinară e cheia: profesorul de la clasă, dirigintele, consilierul, logopedul, părintele. Fiecare are un rol. Dacă lipseşte unul, sistemul se prăbuşeşte.”
Mesajul său este un apel la luciditate, nu la resemnare. „Incluziunea nu se face cu vorbe, ci cu resurse. Dacă vrem rezultate, trebuie să investim în oameni — altfel, îi condamnăm pe copii să rămână cifre într-un raport.”
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
