Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a anunţat că armata israeliană va distruge toate tunelurile Hamas din teritoriul palestinian după eliberarea ostaticilor reţinuţi în Gaza, prevăzută pentru luni, relatează AFP.
„Marea provocare pentru Israel după etapa de eliberare a ostaticilor va fi distrugerea tuturor tunelurilor teroriste ale Hamas din Gaza”, a spus el, adăugând că armatei i s-a dat ordinul „să se pregătească pentru această misiune”.
În a treia zi de încetare a focului între Israel şi Hamas, Israel Katz a subliniat duminică într-un comunicat că aceste operaţiuni vor fi desfăşurate în cadrul „mecanismului internaţional, sub supravegherea Statelor Unite”.
Hamas dispune de o reţea de tuneluri subterane în Fâşia Gaza, utilizate în special de ramura sa armată. Israelul a afirmat că a distrus o serie dintre acestea în cei peste doi ani de război. Ministrul israelian a precizat că distrugerea celor încă intacte va avea loc în cadrul „demilitarizării” mişcării islamiste prevăzute în planul lui Donald Trump, a cărui a fază a doua rămâne încă de negociat.
În ultimul an, Hamas a menţionat în mai multe rânduri dezarmarea progresivă a arsenalului său (încetarea producţiei de noi rachete, distrugerea tunelurilor de către Israel...), dar cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de un proiect politic care să conducă la sfârşitul conflictului israelo-palestinian.
Sâmbătă, Hossam Badran, membru al biroului politic al Hamas, a declarat că este „exclus” ca mişcarea islamistă să se dezarmeze.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.