ABC-ul integrării unui copil cu autism în şcoala românească. Ce trebuie să ştie profesorii, părinţii şi colegii

Cazurile copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) sunt tot mai dese în şcoala românească, însă integrarea acestor elevi se face cel mai adesea defectuos, de vină fiind hibele din sistemul nostru educaţional, dar şi unele mentalităţi greşite.

”Trebuie să facem trecerea de la ‘copilul trebuie să se adapteze sistemului’ la ‘sistemul trebuie să permită diversitatea’. Educaţia incluzivă nu este concesie, ci standard modern”, spune psihologul Cristina Maria (Crina) Nedelcu, fondator al clinicii Neuroatipic, care oferă servicii de sănătate mintală destinate copiilor şi adolescenţilor. Crina Nedelcu este doctor în medicină, având o experienţă de aproape 20 de ani în evaluarea copiilor şi intervenţii specializate în tulburările de neurodezvoltare. News.ro a stat de vorbă cu Crina, care are o experienţă de aproape două decenii în evaluarea copiilor şi intervenţii specializate în tulburările de neurodezvoltare, despre soluţii pentru integrarea copiilor cu autism în şcoala românească de stat sau privată. 

Cum definiţi, din experienţa dvs., o integrare reuşită a unui copil cu autism într-o clasă obişnuită?

Crina Nedelcu: O integrare reuşită nu înseamnă doar prezenţa fizică a copilului în clasă, ci participare reală: copilul înţelege rutina, se simte în siguranţă, poate învăţa în ritmul său, poate avea o programă adaptată, este acceptat şi integrat social. Succesul nu se măsoară prin conformare forţată la standarde rigide, ci se măsoară prin fiecare mică achiziţie pe care copilul o face zilnic. De obicei, integrarea unui copil diagnosticat cu autism în învăţământul preşcolar şi şcolar ar trebui pregătită din timp de către toată echipa cu care lucrează acel copil – de la coordonator, terapeut,  părinte, cadru didactic, însoţitor. Această echipă va căuta soluţii care să faciliteze integrarea, fără a-l suprasolicita pe copil.

Deşi mulţi părinţi - atunci când copilul nu începe să vorbească în jurul vârstei de 2-3 ani, chiar dacă primesc un diagnostic - se gândesc ”Îl dau la grădiniţă şi va începe să vorbească”, lucrurile nu stau chiar aşa, de multe ori o integrare care nu este realizată corect poate face mai mult rău decât bine, iar copiii să dezvolte comportamente neadecvate din cauza zgomotelor prea puternice, din cauza faptului că nu pot comunica ceea ce îşi doresc şi nu se pot face înţeleşi.

Care este cea mai mare confuzie pe care o întâlniţi în rândul profesorilor când vine vorba despre autism?

Crina Nedelcu: În ultimii ani, deoarece numărul copiilor care primesc un diagnostic de autism sau o tulburare de neurodezvoltare este într-o continuă creştere, cadrele didactice sunt din ce în ce mai informate când vine vorba de identificarea copiilor la clasă.  Dificultăţile cu care se confruntă apar din cauza stigmei sociale,  mulţi părinţi ascund sau nu spun diagnosticul copilului la grădiniţă sau şcoală sau apar situaţii în care  amână primirea unui diagnostic şi în aceste situaţii cadrele didactice nu pot solicita suportul de care au nevoie. Astfel, pot apărea situaţii când un cadru didactic are în clasă şi 3-4 copii cu cerinţe educaţionale speciale şi devin neajutoraţi, nu ştiu cum să abordeze familia şi cum e corect să procedeze, deoarece rolul cadrului didactic este de predare şi învăţare a întregului colectiv de copii, iar uneori un copil cu CES necesită asistenţă permanentă.

Credeţi că şcoala românească este pregătită pentru incluziune reală sau doar formală?

Crina Nedelcu: Există progrese, dar adesea incluziunea rămâne formală. Avem cadre didactice dedicate, însă sistemul încă suferă din lipsa formării specializate, lipsa alocării personalului specializat care să meargă cu copilul ca însoţitor la grădiniţă/ şcoală, a resurselor şi a mecanismelor clare de sprijin constant. Programa uneori poate fi adaptată doar pe hârtie, nu şi în practică. Fiecare copil este unic şi trebuie integrat ţinând cont de particularităţile individuale. Cel mai simplu exemplu atunci când se realizează testările psihologice ale copiilor pentru ciclu primar, nu se realizează testări ample ale coeficientului de inteligenţă, am observat o practică în a aplica teste doar pe o arie şi să nu uităm că un copil diagnosticat cu autism are aria vizuală foarte bine dezvoltată. Performează la test, apare un coeficient realizat în 10 minute, în limite normale şi apoi copilul nu poate ţine pasul cu programa şcolară, cadrul didactic este neajutorat, părintele crede că nu se doreşte integrarea si exemplele pot continua.

Pregătirea unui copil cu autism înainte de integrarea în clasă

Care sunt cele mai frecvente dificultăţi într-o clasă de 25–30 de elevi?

Crina Nedelcu: Atunci când integrăm un copil  cu cerinţe educaţionale speciale, în cazul de faţă autism, în învăţământul de masă este de dorit ca, înainte de a începe grădiniţa, copilul să aibă anumite abilităţi deja dobândite, precum:

* să poată imita;

* să poată să îşi aştepte rândul;

* să ştie să stea pe scaun;

* să poată participa la o activitate la masă timp de 10-15 minute;

* să poată înţelege şi să răspundă la instrucţiuni simple primite atât de la un adult, cât şi de la copii;

* să tolereze şi să accepte compania altor copii;

* să accepte trecerea de la o activitate la alta;

* să nu prezinte comportamente agresive care îi pun în pericol viaţa sa sau a altor copii.

Înainte de a începe şcoala, copilul ar trebui să înveţe următoarele:

* să ridice mâna;

* să respecte şi să înţeleagă regulile sociale;

* să ştie să răspundă la solicitările altei persoane;

* să dezvolte capacitatea de a învăţa de la grupul de egali;

* să ştie cum să obţină atenţia: contactul vizual, faţa şi corpul întoarse către persoana cu care vorbeşte, gesturi precum bătutul pe umăr;

* să ştie să iniţieze o conversaţie: salutul, strigarea pe nume a celeilalte persoane, formule de începere a unei conversaţii;

* să ştie să îşi aştepte rândul: să nu întrerupă când cineva vorbeşte, să ştie când să îşi ia rândul la conversaţie;

* să ştie să asculte cele spuse de interlocutor;

* să cunoască regulile de intrare în discuţie cu cineva şi prezentarea pe scurt a ideii;

* să ştie să menţină o conversaţie pe un anumit subiect, adăugând informaţii noi la subiectul discutat;

* să ştie să schimbe subiectul când este potrivit, folosind fraze precum: „Acest lucru îmi aminteşte de...”;

* să ştie să încheie o conversaţie, evitând ieşirea bruscă, utilizând expresii precum: „Trebuie să plec acum...”, „Mi-a făcut plăcere să vorbim!”, „La revedere, ne vedem mâine!”.

* să poată să exprime propria emoţie.

Fără aceste achiziţii este aproape imposibil ca un copil diagnosticat cu autism să se integreze independent în cadrul învăţământului de masă şi este necesar un însoţitor, care să cunoască ce poate şi ce nu poate acel copil, dar şi dacă supraîncărcarea senzorială, zgomotul, schimbările bruşte de activitate, ritmul rapid şi complexitatea interacţiunilor sociale pot fi deranjante pentru el. Un mediu tipic poate deveni copleşitor pentru un copil cu diagnosticat cu autism şi, dacă nu primeşte la timp ghidarea necesară, poate dezvolta anumite comportamente pe care ceilalţi s-ar putea să nu le înţeleagă.

Ce comportamente sunt adesea interpretate greşit?

Crina Nedelcu: Exact cum spuneam anterior, există probabilitatea ca anumite comportamente să nu poată fi înţelese, deoarece uneori un copil diagnosticat cu autism poate comunica nonverbal, nu doar verbal, iar pentru cineva care nu este familiarizat poate fi greu să decodifice mesajele transmise. Uneori putem observa evitarea contactului vizual, mişcările repetitive ale mâinilor sau ale corpului, aparenta lipsă de atenţie sau reacţiile emoţionale intense - ţipat, lovit. Acestea sunt, de cele mai multe ori, mecanisme de autoreglare  emoţională sau semnale de stres.

Ce rol joacă supraîncărcarea senzorială în apariţia crizelor?

Crina Nedelcu: Supraîncărcarea senzorială joacă un rol major în apariţia crizelor. Pentru un copil cu hipersensibilităţi, stimuli banali pentru alţii - precum zgomote, lumini, aglomeraţie - pot produce un nivel de disconfort comparabil cu durerea fizică, declanşând reacţii de tip „luptă sau fugi”. 

Ce trebuie să ştie un profesor despre autism

Ce ar trebui să ştie obligatoriu orice profesor despre autism?

Crina Nedelcu: Orice profesor ar trebui să ştie că:

- autismul este o tulburare de neurodezvoltare, nu o alegere;

- predictibilitatea şi rutina îi pot ajuta pe elevi şi le pot reduce anxietatea;

- dificultăţile sociale nu implică lipsă de inteligenţă, mulţi copiii diagnosticaţi cu autism au coeficient în limite normale sau în anumite cazuri un coeficient superior, am întâlnit de-a lungul anilor, dar şi în cadrul proiectului E2 de 2 ori Excepţionali pe care îl derulăm în cadrul Fundaţiei Neuroatipic, copiii cu abilităţi excepţionale în anumite domenii - desen, grafică, programare, limbi străine, matematică;

- relaţia profesor - elev influenţează decisiv adaptarea copilului, dar şi lucrul în echipa multidisciplinară formată din cadru didactic, terapeut, părinte, coordonator, consilier şcolar.

Ce intervenţii simple pot face diferenţa fără costuri suplimentare?

Crina Nedelcu: Structurarea clară a lecţiilor, rutine vizibile, instrucţiuni concise, avertizarea înaintea schimbărilor, loc liniştit în clasă - ideal în prima bancă pentru a nu exista mulţi distractori -, flexibilitate în evaluare pot face diferenţa, fără costuri suplimentare. Ajustările mici pot preveni dificultăţi majore. Câteva recomandări ar putea fi:

-  profesorul îi poate asigura copilului cu cerinţe educaţionale speciale oportunitatea de a răspunde în cadrul activităţilor la fel ca şi celorlalţi elevi;

- adaptează cerinţa conform cu abilităţile copilului, doar dacă este cazul. În rest, va solicita aceleaşi activităţi ca şi celorlalţi copii, chiar dacă acesta va face activităţile cu ajutor;

- sprijină familia prin informarea cu privire la tema săptămânii şi fişa, pe cât posibil în avans, în aşa fel încât să aibă timp să o exerseze acasă / la centrul de terapie la care merge după orele de la şcoală pentru a se familiariza cu ea;

- atunci când îi solicită ceva în clasă copilului diagnosticat cu autism, cadrul didactic o va face pe o tonalitate a vocii mai fermă sau mai şoptită, tocmai pentru a atrage atenţia;

- când sunt instrucţiuni de grup, va da instrucţiunea generală şi, dacă elevul nu reacţionează la instrucţiunea de grup, va spune încă o dată numele copilului şi apoi instrucţiunea.

Cum poate profesorul gestiona echilibrul dintre nevoile individuale şi ritmul clasei?

Crina Nedelcu: Profesorul poate gestiona echilibrul dintre nevoile individuale şi ritmul clasei prin adaptări universale, nu prin excepţii constante. Multe strategii utile copilului cu CES, precum claritate, structură, organizare, îmbunătăţesc experienţa întregii clase.

Rolul familiei şi colaborarea părinţilor cu şcoala

Care sunt cele mai frecvente tensiuni între părinţi şi şcoală?

Crina Nedelcu: Diferenţele de aşteptări şi comunicarea deficitară sunt cele mai frecvente tensiuni între părinţi şi şcoală. Părinţii pot simţi că şcoala nu înţelege copilul, iar profesorii pot resimţi presiune sau lipsă de sprijin.

Cum ar trebui să arate o colaborare sănătoasă?

Crina Nedelcu: O colaborare sănătoasă înseamnă un parteneriat, nu o confruntare: obiective comune, comunicare regulată, schimb de informaţii practice şi respect reciproc pentru expertiza fiecărei părţi.

Profesorul de sprijin şi varianta părintelui-voluntar

Ce se întâmplă când copilul nu primeşte suportul prevăzut?

Crina Nedelcu: Atunci când copilul nu primeşte suportul necesar, riscurile sunt semnificative: regres educaţional, anxietate crescută, izolare socială, comportamente problematice. Lipsa intervenţiei adecvate poate amplifica dificultăţile iniţiale. De cele mai multe ori, profesorul de sprijin nu poate fi lângă copil la toate orele, deoarece unui profesor de sprijin îi revin mai mulţi copiii cu CES. Mulţi părinţi confundă profesorul de sprijin cu însoţitorul/shadow - aşa cum este numit de către părinţi - şi se bucură când aud că au primit profesor de sprijin. Dar rolul acestuia este de a colabora cu cadrul didactic, cu echipa multidisciplinară şi a căuta soluţii pentru o mai bună integrare şi adaptare la clasă, dar de cele mai multe ori resursele sunt limitate, dacă acel copil nu are însoţitor.

Cum poate şcoala compensa lipsa resurselor?

Crina Nedelcu: Şcoala poate compensa lipsa resurselor prin flexibilitate organizaţională şi colaborare interdisciplinară. Rolul părintelui este foarte important în absenţa unui însoţitor specializat şi de cele mai multe ori părintele însoţeşte copilul la şcoală pentru o mai bună integrare.

Stigmatizarea copiilor cu CES

Cum putem explica elevilor tipici neurodiversitatea?

Crina Nedelcu: Putem explica elevilor tipici neurodiversitatea simplu şi natural: oamenii gândesc şi simt diferit. Unii sunt sensibili la zgomot, alţii învaţă altfel. Diferenţele nu înseamnă inferioritate, ci diversitate umană.

Este încă bullying-ul o realitate frecventă?

Crina Nedelcu: Din păcate, da, bullying-ul încă este o realitate frecventă. A existat dintotdeauna şi s-a intensificat în ultimii ani şi prin accesul la tehnologie. Prevenţia depinde în mare măsură de climatul creat de adulţi, părinţii sunt modele pentru proprii copii - dacă un părinte jigneşte pe cineva în timp ce este în trafic sau jigneşte vecinii sau chiar apropiaţii, copilul va învăţa la rândul să jignească.

Copiii percepuţi ca „diferiţi” rămân vulnerabili, acesta este şi motivul pentru care noi, Fundaţia Neuroatipic, am realizat cele 4 ghiduri de prevenire şi gestionare a bullying-ului - pentru elevi, părinţi, cadre didactice şi structurile cu atribuţii pe linie de siguranţă şcolară. Aceste ghiduri conţin o secţiune şi pentru copiii diagnosticaţi cu autism, cărora uneori le este greu să înţeleagă sau să decodifice glumele sau tachinările, devenind mai uşor victime ale bullying-ului. Ghidurile pot fi descărcate gratuit de pe www.fundatianeuroatipic.ro

Ce poate face dirigintele?

Crina Nedelcu: Dirigintele poate să stabilească norme clare de respect, să intervină prompt şi să nu tolereze micro-agresiunile. Siguranţa emoţională trebuie construită deliberat.

 Integrare reuşită vs integrare dificilă

”Succesul apare când există colaborare, predictibilitate şi acceptare. Profesorii adaptează mediul, colegii sunt ghidaţi să înţeleagă diferenţele, iar copilul dezvoltă treptat autonomie şi încredere. Eşecul apare adesea când se încearcă „normalizarea” copilului fără suport real. Sau atunci când comportamentele sunt pedepsite în loc să fie înţelese. Un alt exemplu des întâlnit este atunci când  comunicarea între adulţi este slab”, adaugă Crina Nedelcu.

 Potrivit fondatoarei clinicii Neouroatipic, cele 3 măsuri concrete cu impact major în integrarea copiilor cu autism sunt:

1. Formare practică obligatorie pentru profesori, axată pe situaţii reale de la clasă;

2. Reducerea rigidităţii curriculare pentru copiii cu nevoi speciale;

3. Acces real la specialişti şi intervenţii interdisciplinare.

Crina Nedelcu are şi un mesaj pentru profesorii care se tem că nu vor face faţă. ”Nu perfecţiunea este necesară, ci deschiderea şi disponibilitatea de a învăţa. Relaţia umană, răbdarea şi consecvenţa sunt adesea mai valoroase decât orice tehnică sofisticată”, spune ea.