Utilizatorii Windows 11 pot acum acum recepţiona apelurile, mesajele şi notificările de iPhone pe PC, prin intermediul aplicaţiei Phone Link.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aşa cum promitea în urmă cu o lună, Microsoft a lansat Phone Link, o aplicaţie care aduce pe PC un nivel basic de integrarea cu cele mai importante funcţii de comunicare de pe iPhone.

PC-urile conectate la iPhone prin Bluetooth pot folosi Phone Link pentru a răspunde la apeluri şi mesaje, dar şi pentru a vedea notificările primite pe smartphone-urile Apple.

Integrarea implementată de Microsoft, cu ajutorul Apple, este una de bază, neputându-se compara cu integrarea valabilă în cazul Android-ului, care permite inclusiv rularea pe Windows a aplicaţiilor de Android.

Aplicaţia Phone Link este disponibilă în 85 de ţări şi ar trebui să apară automat pe sistemele cu Windows 11. În caz contrar, aceasta poate fi descărcată din Microsoft Store.

Microsoft, care a eşuat acum mulţi ani în tentativele de a-şi impune propriul sistem de operare mobil după ce au apărut iPhone şi Android, este acum la mijloc, între cei doi mari rivali ai pieţei de telefoane mobile.

Aplicaţiile de comunicare deţinute de Google şi Apple nu îşi pot trimite mesaje una alteia, în schimb, Microsoft, cu Phone Link pentru Windows 11, poate accesa mesajele ambelor platforme.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.