Berkshire Hathaway şi-a vândut participaţiile deţinute la cei mai mari patru operatori aerieni din Statele Unite, a anunţat miliardarul Warren Buffett la adunarea anuală a companiei, afirmând că ”lumea s-a schimbat” pentru industria aviatică, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La sfârşitul anului 2019, grupul avea în portofoliu deţineri importante la companiile aeriene, respectiv o participaţie de 11% la Delta Air Lines, 10% la American Airlines, 10% la Southwest Airlines şi 9% la United Airlines, potrivit raportului anual al companiei.

Berkshire Hathaway era unul dintre cei mai importanţi deţinători individuali de acţiuni la cele patru companii aeriene, iar în 2016 anunţase că a început să investească în operatorii aviatici, după ce ani de zile a evitat să facă acest lucru.

Acţiunile companiilor aeriene au fost afectat grav de prăbuşirea cererii pentru călătorii aeriene în Statele Unite, din cauza pandemiei de coronavirus.

Operatorii aerieni americani anulează sute de mii de zboruri, parcând mii de avioane, cererea din SUA scăzând cu circa 95%, nefiind clar când vor reveni pasagerii.

”Am luat această decizile în privinţa companiilor aeriene. Ne-am retras banii, chiar dacă am înregistrat o pierdere substanţială. Nu vom finanţa o companie despre care considerăm că va consuma bani în viitor”, a explicat miliardarul.

Buffett a spus că Berkshire a investit 7-8 miliarde de dolari în  cele patru companii aeriene, inclusiv în American Airlines Group.

”Nu am obţinut nici pe departe 7-8 miliarde de dolari, iar asta a fost greşeala mea. Eu sunt cel care am luat decizia”, a spus acesta.

Southwest, American şi United au refuzat să comenteze.

Delta a anunţat într-un comunicat că ştie despre vânzare şi că ”are un respect deosebit pentru Buffett şi echipa Berkshire.

Compania a adăugat că ”îşi păstrează încrederea că punctele forte care stau la bza afacerilor Delta – oamenii, brandul, reţeaua soliditatea operaţională – vor rezista, iar Delta va reuşi”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.