Indicele S&P 500 a închis luni în creştere, aproape de un nivel record, investitorii mizând că redeschiderea economiilor poate fi aproape, în urma primelor rezultate pozitive ale studiului clinic de fază finală al unui vaccin pentru Covid-19, publicat de grupul american Pfizer, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dow Jones Industrial Average a avansat cu 2,96%,  S&P 500 cu 1,26%, în timp ce Nasdaq Composite a scăzut cu 1,37%.

Preţurile petrolului au crescut puternic şi au susţinut avansul titlurilor companiilor din sectorul energiei, în timp ce titlurile Trezoreriei americane au scăzut, după anunţul Pfizer şi al companiei germane partenere BioNTech potrivit căruia vaccinul lor pentru noul coronavirus are o eficacitate de peste 90% în prevenirea Covid-19.

Informaţia de sâmbătă că Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale americane a fost o confirmare a faptului că investitorii au luat deja în calcul acest lucru la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit analiştilor.

”Incertitudinile legate de alegeri rămân în oglinda retrovizoare. Acum avem această creştere a entuziasmului investitorilor după ştirile referitoare la vaccin”, a declarat Michael Antonelli, analist la  Baird, în Milwaukee.

Indicele S&P pentru sectorul energiei a înregistrat cea mai mare creştere în rândul celor mai importante 11 sectoare economice, investitorii anticipând o creştere a cererii atunci când oamenii se vor obişnui cu ideea de a călători din nou, odată cu atenuarea crizei de sănătate.

Acţiunile bancare au urcat la rândul lor, ca şi titlurile companiilor afectate de interdicţiile de călătorie şi de carantine.

Indicele NYSE al companiilor aeriene a urcat cu 19%, iar titlurile Boeing au avansat cu 15%. Acţiunile operatorului de croaziere Carnival au crescut cu peste 32%.

În schimb, acţiunile din sectorul tehnologiei şi cele ale companiilor care au obţinut performanţe peste aşteptări în timpul pandemiei au consemnat creşteri modeste sau au scăzut.

Acţiunile Netflix  şi Amazon.com au scăzut, ca şi titlurile Zoom Video şi Peloton Interactive.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.