Eurocontrol, organismul european al dirijării traficului aerian, va stabili, după declanşarea grevei generale de către angajaţii regiei Romatsa, ce zboruri au prioritate şi cum se va desfăşura traficul aerian pe aeroporturile din România şi cel de tranzit, în condiţiile în care, conform legii, angajaţii în grevă ai Romatsa trebuie să asigure dirijarea a cel puţin o treime din curse.
”Există o singură diferenţă faţă de greva de avertisment: în conformitate, atât cu legislaţia naţională, cît şi internaţională, nu stabilesc nici cei din sindicat, nici cei din Romatsa, nici domnul ministru, nici preşedintele României, care vor fi zborurile care vor fi afectate. Decizia se ia de la Eurocontrol, de la network manager, şi, în mod cert, astăzi să spună cineva care aeronavă va decola, dacă va decola, este imposibil de precizat”, a declarat preşedintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, la ieşirea de la negocierile de la Ministerul Transporturilor.
Legea prevede că vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate, plus excepţiile, categorie în care sunt incluse zborurile înalţilor demnitari (preşedinţi, şefi de guvern, miniştri), zborurile militare, cursele umanitare sau cele din categoria operaţiunilor de căutare-salvare.
În cele câteva ore cât ar putea greva controlorilor de trafic aerian, câteva sute de zboruri ar putea fi afecate la nivel naţional.
”În mod normal, într-o zi de vară, se ajunge la 3.000 de avioane dirijate în 24 de ore, în spaţiul aerian al României. Aici sunt incluse zborurile de survol, decolările şi aterizările”, a declarat luni pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Alecu Florin Diaconu.
Doar pe aeroportul internaţional Henri Coandă, cel mai mare al ţării, marţi sunt programate peste 300 de mişcări aeronave, aici fiind cuprinse decolările şi aterizările la care se adaugă alte zeci de mişcări pe celelalte aeroporturi importante ale ţării. din Cluj, Timişoara sau Iaşi.
Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei - în principal aeroportul Otopeni, aeroportul Băneasa având un trafic infim - au declarat luni, pentru News.ro, că în prezent nu au date despre câte zboruri din Capitală vor fi afectate şi nici care anume sunt afectate.
Greva controlorilor de trafic aerian de marţi va începe la ora 9.00 şi este declanşată pe durată nedeterminată.
”Există şanse destul de mari ca această grevă generală, pe care am anuţat-o pe durată determinată, să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment exact că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră şi ceva. Toate lucrurile pe care le-am stabilit împreună cu ministrul Cuc la această întâlnire sunt aspecte care pot fi rezolvate (…) este vorba de un număr mare de acte care trebuie puse atât în pagină cât şi multe din ele aprobate”, a spus Tudorache.
Sindicaliştii spun că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, pe parcursul zilei de marţi, îşi arată disponibilitatea de a suspenda greva.
În 12 mai, controlorii de trafic aerian au declanşat o grevă de avertisment de două ore şi au anunţat că vor continua negocierile pentru a găsi soluţii la cele aproximativ 50 de solicitări şi a încheia contractul colectiv de muncă, astfel încât să nu se ajungă la grevă generală, care ar perturba pe termen nelimitat traficul aerian. În lipsa unui acord, sindicatul care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa a anunţat că în 30 mai, începând cu ora 9.00, va declanşa greva generală pe termen nelimitat.
În 12 mai, după greva de averitsment, sindicaliştii au precizat că, încă din august 2016, au trimis nenumărate memorii, inclusiv către Preşedinţie, pentru a semnala problemele din sistem, cauzate de managementul defectuos, însă de atunci şi până când au anunţat că întrerup lucrul, "autorităţile au fost surde".
Directorul general al Romatsa, Valentin Cimpuieru, a declarat, după greva de avertisment, că angajaţii Romatsa nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă.
El a susţinut că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.
Controlorii de trafic aerian au fost, în 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, în grevă de avertisment, nemulţumiţi că nu a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...