Agenţia de turism online Vola.ro anunţă că luna martie 2022 a reprezentat pentru agenţia online de turism, revenirea la nivelul pre-pandemic, fiind înregistrată chiar o creştere timidă a numărului de bilete de avion vândute comparativ cu martie 2019. Compania aniversează 15 ani de activitate în industrie. Dacă în 2007 compania vindea circa 50 de bilete de avion pe zi, astăzi sunt raportate, în medie, circa 1.750 de bilete pe zi, ceea ce s-ar traduce în vânzări de peste 35 ori mai mari în prezent, comparativ cu primul an de activitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ciuda conflictului din Ucraina, a crizei COVID-19 şi a diverselor scumpiri care se resimt în buzunarele românilor, turismul se află din nou pe o pantă ascendentă. Conform Eurostat, numărul de zboruri comerciale efectuate în UE în martie 2022 a crescut cu 156% comparativ cu martie 2021, ceea ce ne aduce tot mai aproape de nivelul pre-pandemic, mai exact la 73% din numărul de zboruri din martie 2019. De asemenea, 3 din 4 europeni intenţionează să călătorească în următoarele 3 luni”, anunţă compania.

Luna aceasta, Vola.ro aniversează 15 ani în care a gestionat servicii pentru peste 1,5 milioane de călători, persoane fizice şi companii, de la suport în achiziţia biletelor de avion şi rezervări hoteliere şi până la servicii de rent-a-car, din 2007 şi până în prezent.

”Dacă în 2007 Vola.ro vindea circa 50 de bilete de avion pe zi, astăzi sunt raportate, în medie, circa 1.750 de bilete pe zi, ceea ce s-ar traduce în vânzări de peste 35 ori mai mari în prezent, comparativ cu primul an de activitate. Clienţii Vola.ro au zburat spre peste 9.300 de destinaţii din toată lumea, cele mai solicitate zboruri rămânând, însă, cele către marile capitale europene, Londra, Madrid şi Roma”, arată compania.

Conform specialiştilor Vola.ro, luna martie 2022 a reprezentat pentru agenţia online de turism, revenirea la nivelul pre-pandemic, fiind înregistrată chiar o creştere timidă a numărului de bilete de avion vândute comparativ cu martie 2019.

Una dintre primele agenţii de turism online din România şi-a început activitatea în primăvara anului 2007, într-un sediu de 50 de metri pătraţi, cu doi angajaţi şi un singur telefon.

În 2008, Vola.ro a renunţat la bilete clasice în favoarea celor electronice şi a fost prima agenţie din România care a introdus asigurările de călătorie online.

În 2015, Vola.ro a primit o investiţie de 5 milioane de euro din partea 3TS Capital Partners, acelaşi fond care a mai investit în România în Elefant.ro, InternetCorp, Zoot şi Vector Watch.

În 2019, Vola.ro a avut o cifră de afaceri de aproximativ 10,6 milioane de euro la un volum de tranzacţii de 71 milioane euro.

În luna august 2020, Vola.ro a lansat Vola Boats, un serviciu de închiriat ambarcaţiuni dezvoltat în parteneriat cu Boataround.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.