Vodafone şi CK Hutchison, companie din Hong Kong, se află în etapa finală a negocierilor pentru o fuziune a operaţiunile lor de telefonie mobilă britanice, un anunţ în acest sens fiind aşteptat vineri sau la începutul săptămânii viitoare, au declarat trei surse pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunile Vodafone au crescut miercuri cu 3%, în urma informaţiei.

Vodafone va deţine 51%, iar Hutchison 49% din grupul combinat, care ar putea avea o valoare de aproximativ 15 miliarde de lire sterline (18,6 miliarde de dolari), inclusiv datoriile, conform unui anunţ făcut de Vodafone în octombrie, a spus una dintre surse.

Participaţiile respective ar fi atinse prin ajustarea dreptului de proprietate asupra datoriilor, mai degrabă decât prin schimbul de numerar, au declarat companiile în octombrie.

Discuţiile despre acordul de creare a celui mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie au fost prelungite.

Directorul financiar al lui Hutchison, Frank John Sixt, a declarat luna trecută că finalizarea negocierilor s-a dovedit a fi ”extrem de dificilă”.

Noul director general al Vodafone, Margherita Della Valle, este sub presiune pentru a conveni acorduri pe pieţele majore pentru a îmbunătăţi performanţa operatorului paneuropean şi african. Predecesorul ei, Nick Read, a identificat Marea Britanie drept una dintre cele patru pieţe care ar beneficia de pe urma consolidării, dar lipsa de progres i-a frustrat pe acţionari, ceea ce l-a determinat să demisioneze în decembrie.

Fuziunea va crea cel mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, cu aproximativ 27 de milioane de clienţi, depăşind EE, parte a grupului BT, şi VM O2, deţinută de Telefonica şi Liberty Global.

Acordul se va confrunta cu un control intens din partea autorităţilor de reglementare, care s-au opus anterior tranzacţiilor care reduc numărul de reţele de telefonie pe pieţele majore de la patru la trei.

Vodafone şi Hutchison au susţinut, totuşi, că acordul ar aduce beneficii consumatorilor prin crearea unei reţele care să permită lansarea completă a 5G şi extinderea conectivităţii în bandă largă.

Hutchison a spus că nu acoperă costul capitalului său în Marea Britanie, ceea ce îi poate împiedica capacitatea de a investi.

Surse au declarat pentru Reuters, în aprilie, că companiile s-ar putea angaja în investiţii în reţea, ca parte a abordării lor faţă de autorităţile de reglementare.

Conducerea superioară a Hutchison s-a întâlnit cu oficiali guvernamentali britanici în martie, pentru a căuta sprijin politic pentru acord, au spus sursele.

Câteva săptămâni mai târziu, guvernul şi-a confirmat ”deschiderea către consolidarea pieţei”.

Hutchison şi Vodafone au refuzat să comenteze.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.