Grupul european de retail cu discount Pepco a raportat joi o creştere cu 12,5% a veniturilor din trimestrul patru fiscal, la 1,44 miliarde de euro, la curs valutar constant, deoarece a deschis mai multe magazine de se aştepta în cursul anului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grupul a deschis un record de 343 de magazine noi în trimestrul patru, încheiat la 30 septembrie, cu 668 de deschideri în total pe parcursul întregului an, depăşind ţinta minimă a grupului de cel puţin 550 de noi deschideri nete.

Grupul listat la Varşovia, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, a confirmat că profitul anual înainte de dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA), pe bază de valută constantă, sunt aşteptate să atingă aproximativ 750 de milioane de euro, faţă de 731 de milioane de euro anul trecut.

Acţiunile companiei au crescut cu 12% în urma informaţiilor.

”Percepem acest lucru ca pe o revenire după performanţa foarte slabă a acţiunilor din ultimele luni, datele peste aşteptări referitoare la vânzări şi ritmul mult mai rapid de lansare a magazinelor în trimestrul patru”, a declarat analistul Trigon DM, Grzegorz Kujawski.

”Datele de vânzări publicate astăzi (...) au arătat că vânzările din magazinele comparabile PEPCO (vânzări similare) sunt mai bune decât se aştepta piaţa (...) Se pare că recenta reducere a previziunilor EBITDA pe întregul an a fost parţial sub presiunea lansării reţelei, foarte dinamice, în trimestrul patru”, a adăugat el.

Luna trecută, acţiunile Pepco au înregistrat o scădere record după ce compania şi-a retrogradat de două ori perspectivele de profit, în decurs de câteva săptămâni.

Cu toate acestea, grupul este încă pregătit să raporteze cel mai mare EBITDA înregistrat vreodată.

”Performanţa grupului de pe parcursul anului a fost amestecată, în contextul pieţei provocatoare. Am deschis un număr record de magazine noi şi am oferit o creştere puternică a veniturilor, de două cifre, rezultând venituri record ale grupului”, a spus preşedintele executiv Andy Bond, în comunicat.

Creşterea anuală a veniturilor în trimestrul al patrulea a fost de 0,2%, cu o creştere anuală de 6,0%.

Pentru întregul an, veniturile grupului au crescut cu 17,7%, până la un record de 5,65 miliarde de euro, impulsionate de creşterea Pepco de 24,8% şi de 8,4% pentru Poundland.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.