Veniturile companiei farmaceutice americane Gilead Sciences au crescut cu 17% în trimestrul al treilea, fiind susţinute de vânzările medicamentului antiviral remdesivir, primul şi singurul tratament aprobat oficial de Statele Unite pentru tratarea pacienţilor spitalizaţi cu Covid-19, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Remdesivir a generat vânzări în valoare de 873 de milioane de dolari în trimestrul încheiat pe 30 septembrie.

 Analiştii anticipau că Gilead va obţine un profit chiar mai mare, de 960 de milioane de dolari,  potrivit datelor Refinitiv IBES.

Remdesivir, care este administrat intravenos, a fost aprobat de autorităţile americane de reglementare în domeniul sănătăţii săptămâna trecută. Medicamentul era însă disponibil pe piaţa americană încă din luna mai, sub o autorizaţie acordată pentru utilizarea de urgenţă pentru tratarea bolnavilor de Covid-19.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.