Nuclearelectrica anunţă, marţi, că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi oprită în dimineaţa zilei de 13 august. Ministerul Energiei a precizat că Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unităţii 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării, dar menţionează că procedurile sunt uzuale. În plus, ministerul anunţă că se iau măsuri pentru asigurarea necesarului intern de energie. De asemenea, Nuclearelectrica anunţă acţionarii şi investitorii cu privire la emiterea, în data de 10 august 2026, a unei serii de Avize de Existenţă a Cazului de Forţă Majoră, de către Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA), aplicabile în cazul contractelor de livrare de energie electrică. Compania va transmite către partenerii contractuali o estimare cu privire la durata perioadei în care nu va putea să îşi îndeplinească obligaţiile.
"SN Nuclearelectrica SA anunţă că există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unităţii 2 a CNE Cernavodă în dimineaţa zilei de 13 august 2026. Posibilitatea opririi controlate a Unităţii 2 are la bază monitorizarea prognozelor INHGA pentru perioada următoare, scăderea nivelului fluviului Dunărea şi parametrii de operare", se arată în raportul trimis de companie către Bursa de Valori Bucureşti.
Potrivit Nuclearelectrica, în situaţia în care oprirea Unităţii 2 va fi iminentă în dimineaţa zilei de 13 august 2026, compania va comunica acest aspect.
Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Rîndaşu, a anunţat că, marţi dimineaţă, Dunărea a înregistrat un nou minim istoric al debitului la intrarea în ţară, de 1.370 de mc/s, iar în următoarele cinci zile nu vor fi precipitaţii în tot bazinul dunărean.
"La debitele prognozate, nu cred că se mai poate face ceva, iar oprirea centralei de la Cernavodă este inevitabilă", a subliniat Rîndaşu.
Unitatea 1 a CN Cernavodă a fost oprită la sfârşitul lunii iulie, reducând producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile unui consum ridicat din cauza caniculei.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producţia totală de energie electrică din România.




























