Apple este pe punctul de a fi penalizată în cadrul Uniunii Europene în urma plângerii făcute acum câţiva ani de Spotify.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cel mult câteva săptămâni, susţin sursele Reuters, Uniunea Europeană va acuza oficial Apple de „distorsionarea competiţiei” în cadrul pieţei de streaming muzical.

În centrul investigaţiei stă impunerea de către Apple a propriului sistem de plăţi pentru aplicaţiile livrate prin App Store şi oprirea unui comision din vânzări.

Investigaţia pleacă de la o plângere Spotify mai veche, care a spus Apple Music este avantajată pentru că nu trebuie să plătească un comision din vânzări, la fel ca celelalte servicii muzicale. La acea vreme, Spotify acuza Apple că este şi jucător şi arbitru al pieţei de streaming muzical, ceea ce afectează competiţia.

Între timp, UE a avansat cu Digital Markets Act, legislaţie care spune că practicile de acest gen sunt ilegale. Apple şi alte companii mai au la dispoziţie vreo doi ani, până când DMA va intra în vigoare, pentru a-şi pune practicile în acord cu aceasta.

Altfel, amenzile prevăzute în DMA sunt de 10% din veniturile globale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.