Uniunea Europeană a efectuat luni primele plăţi din uriaşul fond de redresare di n criza provocată de Covid-19, sub formă de granturi destinate să creeze locuri de muncă şi să susţină companiile din economiile devastate de pandemie, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 27 de ţări ale UE aşteaptă să obţină bani dintr-un fond în valoare de 800 miliarde de euro (954,32 miliarde de dolari), sub formă de subvenţii şi împrumuturi, care este finanţat prin împrumuturi contractate de Comisia Europeană în numele statelor membre.

Comisia, Executivul UE, a anunţat luni că a debitat primii bani din fond, granturi de 800 de milioane de euro către 16 ţări ale UE, printre care Franţa, Germania, Danemarca, Estonia şi Republica Cehă.

"Sunt foarte fericit că am reuşit să începem emisiunile de obligaţiuni NextGenerationEU aşa cum era programat", a declarat comisarul pentru bugetul UE, Johannes Hahn, într-un comunicat.

Fondul de recuperare din criza provocată de Covid-19 este cunoscut sub numele de NextGenerationEU. Banii vor finanţa 41 de programe naţionale şi regionale care vizează reducerea decalajului dintre măsurile de intervenţie de urgenţă şi investiţiile pe termen lung, prin măsuri de consolidare a sistemelor de sănătate, crearea de locuri de muncă sau oferirea de sprijin pentru investiţiile întreprinderilor.

Acesta va sprijini proiectele care contribuie la reducerea disparităţilor în ceea ce priveşte puterea economică a diferitelor regiuni - cunoscute în jargonul UE ca ”finanţare de coeziune”. Ţările pot utiliza banii şi pentru finanţarea proiectelor care datează din februarie 2020. Pentru a se califica pentru trage bani de la UE, fiecare guvern a trebuit să stabilească modul în care îşi va cheltui partea, cu o avertizare că cel puţin 37% trebuie să se îndrepte spre combaterea schimbărilor climatice şi cel puţin 20% pentru a adapta economia la era digitală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.