Un atac aerian de amploare lansat recent de Rusia asupra Kievului a avariat grav o clădire folosită de compania americană Boeing, relatează Financial Times, citând şase surse familiare cu situaţia şi imagini obţinute de publicaţie.
Atacul a avut loc duminică noaptea, în cadrul unei serii de lovituri aeriene care au vizat capitala ucraineană şi alte regiuni, în care Rusia a folosit 315 drone şi şapte rachete, potrivit Forţelor Aeriene ale Ucrainei. Biroul Boeing din Kiev s-a numărat printre clădirile afectate.
Potrivit Financial Times, informaţia a fost confirmată de doi angajaţi ai companiei, trei oficiali ucraineni şi preşedintele Camerei de Comerţ Americane din Ucraina.
Deşi clădirea a suferit daune importante, activitatea companiei nu a fost întreruptă, a declarat Andriy Koryagin, director general adjunct al operaţiunilor Boeing din Ucraina.
Un purtător de cuvânt al Boeing a refuzat să comenteze detaliile atacului, dar a precizat pentru Financial Times că siguranţa angajaţilor rămâne o prioritate, subliniind că niciun angajat nu a fost rănit în urma bombardamentului.
Boeing are peste 1.000 de angajaţi în Ucraina, iar biroul din Kiev este parte din reţeaua globală a gigantului aerospaţial american.
Până în prezent, Reuters nu a reuşit să confirme independent informaţiile, iar Boeing şi Camera de Comerţ Americană din Ucraina nu au oferit un răspuns oficial.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.