Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că Statele Unite sunt aproape de un acord cu China privind transferul proprietăţii platformei de socializare TikTok către companii americane, dar că termenul pentru înstrăinarea participaţiei chineze ar putea fi extins, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Suntem destul de aproape de un acord. Am putea face o prelungire cu China, dar ar fi o prelungire pe aceleaşi condiţii pe care le avem acum, care sunt destul de bune”, a spus Trump într-o conferinţă de presă alături de premierul britanic Keir Starmer.

Trump a precizat că va discuta despre TikTok cu preşedintele chinez Xi Jinping, vineri.

Marţi, liderul american a semnat un ordin executiv prin care a amânat până pe 16 decembrie aplicarea legii adoptate în 2024, care obligă la vânzarea participaţiei chineze în TikTok.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.