Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi, într-un interviu pentru CNBC, că intenţionează să impună tarife de până la 250% pentru produsele farmaceutice importate în Statele Unite, cel mai mare nivel ameninţat până acum în domeniul medicamentelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vom începe cu o taxă mică, dar într-un an, maximum un an şi jumătate, o ridicăm la 150% şi apoi la 250%,” a declarat Trump, afirmând că obiectivul este să încurajeze companiile farmaceutice să îşi mute producţia în Statele Unite.

În aprilie, administraţia Trump a iniţiat o anchetă în baza Secţiunii 232, invocând securitatea naţională ca motiv pentru posibila impunere a tarifelor. În mod similar, Trump a ameninţat la începutul lunii iulie cu tarife de 200% în acelaşi sector, dar până acum a evitat să adopte o poziţie definitivă.

Liderul de la Casa Albă susţine că industria farmaceutică americană trebuie să fie readusă pe teritoriul naţional, după ce în ultimele decenii o mare parte din producţie a fost externalizată.

”Vrem ca medicamentele să fie făcute în ţara noastră,” a spus Trump.

În ultimele luni, mari companii precum Eli Lilly şi Johnson & Johnson au anunţat investiţii noi în SUA, într-o posibilă încercare de a câştiga bunăvoinţa administraţiei.

Totuşi, industria farmaceutică avertizează că impunerea unor tarife de acest nivel ar putea avea consecinţe grave: creşterea preţurilor, scăderea investiţiilor şi perturbarea lanţului de aprovizionare, cu riscuri directe pentru pacienţi. Pe lângă aceste presiuni, companiile se confruntă şi cu efectele politicilor de plafonare a preţurilor impuse de Trump, inclusiv un ordin executiv din mai care reînvie controversata politică ”a naţiunii celei mai favorizate”, menită să lege preţurile din SUA de cele mult mai mici din alte ţări dezvoltate.

Marţi, Trump a declarat că ”a invocat” această politică şi că ”va avea un impact uriaş asupra preţurilor medicamentelor,” deşi până în prezent nu a implementat oficial niciuna dintre măsurile prevăzute.

Săptămâna trecută, Casa Albă a trimis scrisori către 17 producători farmaceutici, solicitându-le să se angajeze până pe 29 septembrie să ofere toate medicamentele existente la cel mai mic preţ disponibil în alte ţări dezvoltate pentru pacienţii din sistemul Medicaid.

Mai multe companii au confirmat că analizează aceste solicitări, însă poziţia oficială a industriei rămâne reticentă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.