Ministrul Turismului, Bogdan Trif, spune că principala nemulţumire a hotelierilor de pe litoral se referă la Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD), el precizând însă că pentru prima oară mediul privat stă alături de autorităţile locale, iar din această conlucrare este eficientizată promovarea destinaţiei turistice. Hotelierii sunt nemulţumiţi că în cadrul OMD, în cazul în care autorităţile publice şi investitorii în turism au păreri diferite despre un proiect, decizia finală este luată de Consiliul Local sau Consiliul Judeţean, ei propunând ca în caz de egalitate hotărârea să aparţină Ministerului Turismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trif a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că au fost nemulţumiri legate de Legea Turismului, dar ca orice lege este perfectibilă.

“Referitor la Legea Turismului, ştiu că au fost şi nemulţumiri, dar cred că era o lege aşteptată. Bineînţeles, ca orice lege, este perfectibilă. Principala nemulţumire a hotelierilor de pe litoralul Mării Negre este referitoare la Organizaţia de Management a Destinaţiei, dar trebuie să luăm lucrul bun că pentru prima dată o să reuşim să punem mediul privat alături de autorităţile publice locale, astfel încât din această conlucrare să eficientizăm la maxim promovarea destinaţiei turistice”, a explicat Bogdan Trif.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a spus, în cadrul conferinţei de presă, că în cadrul OMD, dacă există o situaţie de 50-50 între autoritatea locală şi mediul privat, decizia finală va aparţine autorităţii.

“Noi plătim nişte taxe, care ajung în consiliul local şi stăm la masa tratativelor să vedem ce facem cu ei. Pentru că experienţa anterioară a fost că banii pe care îi plăteam făcea domnul primar ce dorea cu ei. Eu am considerat că mai bine făceam o promovare internă sau externă, primarul dorea altceva. (...) Promovarea este cel mai important lucru. Dacă noi cu primarul stăm la masă şi nu suntem de acord cu decizia, primarul zice că el e de acord şi va fi ca el”, a afirmat Murad

El a mai spus că propunerea investitorilor în turism este ca în caz de egalitate hotărârea finală să aparţină Ministerului Turismului.

“Propunerea noastră era ca la 50-50 să intervină ministerul, care deţine o acţiune de aur încât să decidă ministerul. Măcar să existe un echilibru”, a explicat preşedintele FPTR.

Bogdan Trif a menţionat că prin OMD mediul privat poate să ia decizii, ceea ce înainte nu se întâmpla.

“Ce am mai făcut prin acest OMD? I-am lăsat pe cei din mediul privat să decidă singuri. Consiliul local nu poate să mai ia unul, doi hotelieri şi să îşi asigure din start 51 la sută. Mediul privat îşi gestionează proiectele pe care le are, le votează, după care cu acest vot merge la consiliul local. Mi-e greu să cred că un primar, oricare ar fi el, de orice coloratură, nu o să ţină cont de tot mediul privat, pentru că o să aibă fără doar şi poate probleme la următoarele alegeri. (...) Refuz să cred că un primar care doreşte binele unei localităţi nu o să ţină cont de mediul privat”, a explicat Bogdan Trif.

Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, Legea Turismului, prin care este prevăzută înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD) şi a unui sistem informatic de evidenţă a activităţii de turism.

"Legea Turismului a fost o prioritate încă de la preluarea mandatului, având în vedere că, în acest sector, existau prevederi vechi şi de peste 20 de ani. Legea stabileşte direcţii importante. Astfel, în actul normativ e prevăzută înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor. De asemenea, este prevăzut şi sistemul informatic de evidenţă a activităţilor de turism, dreptul de preferinţă, închirierea plajelor pentru hotelurile care sunt în vecinătatea Mării Negre, dar şi redeschiderea birourilor de promovare externă”, a spus Trif după adoptarea legii.

Ministrul a precizat că organizaţiile de management al destinaţiilor reprezintă o formulă de parteneriat între autorităţile publice locale şi mediul privat cu ajutorul cărora vor fi stabilitate priorităţile de promovare şi cum vor fi cheltuite taxele speciale de promovare percepute de autorităţi de la hotelieri şi de la operatorii din turism.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.