Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţă că peste 4.000 de posturi atât nebugetate, cât şi bugetate din ministere vor fi tăiate, cele mai multe la ANAF, şi că vor dispărea şi unele funcţii de conducere. Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, vor fi desfiinţate 4.143 de posturi din 21 de ministere, din care peste 3.000 de la Fisc. Actul normativ stabileşte numărul maxim de posturi pentru 21 de ministere, precizându-se însă că acestea nu includ demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este vorba şi de posturi bugetate, şi nebugetate. Administraţia cel puţin cea centrală este supraîncărcată şi vedem în economie efectul. Sunt foarte multe blocaje şi prevederi legale care ar trebuie să producă efecte benefice în economie şi nu se întâmplă, foarte multă rezistenţă la schimbările pe care secolul 21 le impune. E un prim pas acela de a tăia aceste posturi vacante. Ministerele şi-au reţinut posturile care erau deja lansate pentru procedura de concurs. (...) Sunt multe nemulţumiri. (...) Vorbim de posturile vacante, dar efectul poate fi şi acela de a duce la dispariţia unor funcţii de conducere în special”, a declarat Teodorovici, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

El a explicat că în administraţie e un procent de 12% din totalul posturilor care pot fi de conducere şi, prin urmare, dacă dispar posturi, se reduce şi numărul funcţiilor de conducere.

Conform notei de fundamentare a proiectului de HG pus în dezbatere publică, reducerea acestor posturi se va face pentru a asigura creşterea calităţii şi a accesului la serviciile publice, fiind nevoie de o administraţie suplă, cu viteză de reacţie rapidă şi proactivă, consistenţă în decizii şi cu resurse umane motivate şi profesioniste.

”Valorile care stau la baza dezvoltării unei asemenea administraţii sunt transparenţa, profesionalismul, predictibilitatea şi adecvarea la nevoi/receptivitate, toate subsumate interesului public. Astfel, se va genera un cadru de servicii adecvate nevoilor cetăţenilor şi ţintite pe eficienţă economică. De asemenea, reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor, atât pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, cât şi la nivel inter şi intra-instituţional, sunt de natură să eficientizeze activitatea administraţiei publice (din perspectiva costurilor şi timpului de reacţie) şi să crească gradul de transparenţă şi integritate în prestarea serviciilor”, se arată în nota de fundamentare.

Pentru a realiza aceste deziderate o primă etapă în reformare administraţiei publice centrale o reprezintă revizuirea structurilor organizatorice astfel încât să se asigure o eficientizare a activităţii, o mai bună coordonare a politicilor sectoriale, responsabilizare, implicare directă, precum şi  realizarea unor structuri administrative funcţionale, precizează sursa citată.

Prin proiectul de hotărâre se propune modificarea actelor normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Ministerului Transporturilor, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerului Economiei, Ministerului Energiei, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Turismului, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerului Cercetării şi Inovării, Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Astfel, potrivit proiectului, numărul maxim de posturi din cadrul MAE este de 2.421, exclusiv demnitarii, cabinetul ministrului, cabinetul ministrului delegat şi cabinetele secretarilor de stat din subordinea ministrului delegat, din care 938 în centrala MAE, exclusiv demnitarii, cabinetul ministrului, cabinetul ministrului delegat şi cabinetele secretarilor de stat din subordinea ministrului delegat. Totodată, numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior este de 1.483.

Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este de 839, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.

Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice este de 1.815, exclusiv demnitarii.

Conform proiectului, Ministerul Justiţiei dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri, denumite în continuare compartimente administrative, şi compus din 390 posturi, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului şi cele ale Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe (DIPFIE) şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP).

Aparatul propriu al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale are un număr maxim de 359 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Tineretului şi Sportului este de 138, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Numărul maxim de posturi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi unităţilor aflate în subordinea acestuia este de 13.999, din care 638 aparatul propriu al ministerului, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Mediului este de 262, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

La Ministerul Transporturilor, numărul maxim de posturi este de 430 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Numărul total de posturi pentru Ministerul Educaţiei Naţionale este de 458, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

La Ministerul Sănătăţii, numărul maxim de posturi este de 317, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, din care: 10 posturi aferente Unităţii de Management al Proiectului Băncii Mondiale, denumită în continuare UMPBM; 14 posturi, pe perioada de realizare a obiectivelor investiţionale privind construcţia a 8 spitale regionale; 1 post pentru Unitatea de coordonare pentru evaluarea tehnologiilor medicale.

Structura cu atribuţii în elaborarea şi coordonarea programelor naţionale de sănătate este Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, organizată ca structură în cadrul Ministerului Sănătăţii, mai prevede proiectul de HG.

Numărul maxim de posturi la Ministerul Culturii este de 180, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

La Ministerul Comunicaţiilor, numărul maxim de posturi este de 178, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Economiei este de 166 posturi finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Energiei este de 231, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.

Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Fondurilor Europene şi al unităţilor subordonate este de 1.322 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului Turismului este de 223, finanţate integral de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al Ministerului pentru Mediul de Afaceri este de 297 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora. Din numărul maxim de posturi, 83 de posturi se utilizează pentru birourile care constituie reţeaua economică externă şi pentru reţeaua externă de promovare a comerţului exterior şi investiţiilor străine.

Numărul total de posturi pentru Ministerul Cercetării şi Inovării este de 140, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

Numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Apelor şi Pădurilor este de 201 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

Numărul maxim de posturi pentru Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul este de 50, exclusiv demnitarii şi cabinetele demnitarilor.

Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al ANAF şi structurilor subordonate este de 24.306 inclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al conducătorului instituţiei, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, mai prevede proiectul de HG.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.