Compania TAROM introduce din 24 septembrie mai multe zboruri pe relaţia Bucureşti – Chişinău, începând de la 85 de Euro pe segment, şi ajunge astfel la 21 de zboruri/săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”TAROM anunţă deschiderea de noi zboruri către şi dinspre Chişinău, începând din 24 septembrie. Compania va opera zboruri suplimentare în fiecare week-end, ajungând la 21 de zboruri pe săptămână dus-întors. Preţurile pentru un bilet către sau dinspre Chişinău încep de la 85 de Euro/segment cu transportul unui bagaj de cală de 23 de kg şi a unui bagaj de mână de 8 kg, gratis. Toate taxele sunt incluse şi, suplimentar, oferim serviciul de check-in gratuit”, a anunţat joi compania.   

TAROM precizează că prin această decizie vine în întâmpinarea creşterii de trafic pe relaţia Chişinău – Bucureşti, prin suplimentarea zborurilor. Modificările în programul de zbor încep din 24 septembrie, dar pasagerii pot începe să achiziţioneze bilete, inclusiv pentru frecvenţele suplimentare începând de joi, 14 septembrie.

"TAROM este operatorul tradiţional care a menţinut vie conexiunea dintre Chişinău şi Bucureşti. Operăm pe această relaţie din 1997. Pentru că un procent semnificativ dintre pasageri folosesc serviciile noastre pentru a se conecta la reţeaua de rute operate de TAROM, am decis să le oferim mai multă flexibilitate prin introducerea noilor zboruri. În continuare, rămânem cea mai bună ofertă pe această rută, cu toate serviciile integrate în preţ, fără costuri ascunse", a declarat Monica Cramer, director Comercial TAROM.

TAROM asigură conexiuni flexibile pentru pasagerii din Republica Moldova care pot ajunge, prin Aeroportul Otopeni, la 20 de destinaţii externe, dintre care 5 în Orientul Mijlociu, sau la oricare dintre cele 7 destinaţii interne care fac parte din portofoliul de operare al companiei naţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.