Transportatorul naţional Tarom a anunţat miercuri că va opera curse regulate pe ruta Otopeni-Baia Mare începând din 6 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru început, anunţăm două frecvenţe săptămânale pe această nouă rută”, arată compania într-un comunicat.

Tarifele încep de la 40 euro, cu bagaj inclus, un singur segment.

“Tarom îşi continuă misiunea de a reuni românii de pretutindeni. Faptul că anul acesta am deschis cursa internă cu numărul cinci la Baia Mare este dovada concludentă că ‘Uniţi, oriunde am fi’ este mai mult decât un slogan. Mizăm pe trafic intern, dar mai ales pe conectarea băimărenilor la hub-ul Otopeni. Orizonturile Regiunii de Nord sunt din ce în ce mai deschise”, a precizat directorul general al Tarom, Werner Wolff.

El afirmă că apreciază faptul că lucrările de modernizare la Aeroportul Baia Mare s-au finalizat şi că ”mizează pe un parteneriat corect şi solid cu autorităţile locale din Baia Mare”.

Tarom are circa 1.850 de salariaţi şi operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă de 25 de aeronave.

Pe 16 iulie, compania a semnat un contract pentru achiziţia a cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru Tarom. Cele cinci avioane au un preţ de catalog de 586 milioane dolari şi vor fi livrate până în anul 2023.

În plus, compania vrea să schimbe 13 avioane din flotă, urmând să dea un anunţ în acest sens.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.