Statele Unite au deschis o investigaţie legată de achiziţia de către compania chineză Beijing ByteDance Technology, proprietara aplicaţiei video TikTok, a aplicaţiei americane de socializare Musical.ly, pentru 1 miliard de dolari, au declarat două persoane apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Achiziţia a fost finalizată acum doi ani, dar parlamentarii americani au cerut în ultimele săptămâni deschiderea unei investigaţii împotriva TikTok, fiind îngrijoraţi că aceasta ar putea cenzura politic conţinutul, precum şi de modul în care sunt stocate datele personale ale utilizatorilor.

TikTok a devenit tot mai populară în rândul adolescenţilor americani într-o perioadă în care tensiunile dintre Statele Unite şi China, legate de comerţ şi transferul de tehnologie, sunt în creştere.

Aproximativ 60% dintre cei 26,5 de milioane de utilizatori activi din SUA ai aplicaţiei chineze au vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, a anunţat compania în acest an.

Comisia pentru Investiţii Străine în Statele Unite (CFIUS), care evaluează achiziţiile cumpărătorilor străini în funcţie de riscuril de securitate naţională, a început să analizeze preluarea Musical.ly, au spus sursele.

TikTok nu a solicitat aprobarea acestei Comisii atunci când a cumpărat Musical.ly, ceea ce îi permite să o facă acum.

Comisia discută cu TikTok despre măsurile pe care le-ar putea lua pentru a evita vânzarea Musical.ly, dacă va fi nevoie, au arătat sursele. Detaliile discuţiilor şi nici îngrijorările Comisiei nu au putut fi aflate.

În luna octombrie, senatorul Marco Rubio a cerut CFIUS să analizeze achiziţia Musical.ly de către ByteDance. El a menţionat o întrebare legată de motivul pentru care TikTok a difuzat ”doar câteva video-uri de la protestele din Hong Kong, care au dominat ştirile internaţionale de luni de zile”.

Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook, care concurează cu TikTok în special în cazul utilizatorilor tineri, a criticat la rândul lui aplicaţia, din cauza posibilei cenzuri aplicată conţinutului.

Statele Unite au supravegheat tot mai strict dezvoltatorii de aplicaţii în privinţa modului în care gestionează datele personale, în special dacă unele dintre ele implică personal militar şi de informaţii.

Compania de jocuri video Beijing Kunlun Tech a anunţat în luna mai că va încerca să vândă aplicaţia de întâlniri pentru homosexuali Grindr, după ce a fost abordată de CFIUS din motive de securitate naţională.

Anul trecut, CFIUS a obligat compania chineză Ant Financial să renunţe la planul de a cumpăra MoneyGram International, din cauza îngrijorării legată de siguranţa datelor care ar putea fi folosite pentru a identifica cetăţeni americani.

Comisia a mai obligat companiile Oceanwide Holdings şi Genworth Financial pentru a lucra prin intermediul unui administrator de date terţ, pentru a se asigura că compania chineză nu va putea accesa datele private ale clienţilor americani.

ByteDance este unul dintre startup-urile chineze cu cele mai ridicate ritmuri de dezvoltare şi deţine cel mai important agregator de ştiri din China, Jinri Toutiao, precum şi TikTok, care a atras celebrităţi precum Ariana Grande şi Katy Perry.

Între susţinătorii financiari ai ByteDance se află gigantul japonez al tehnologiei SoftBank, fondul de investiţii Sequoia Capital şi fonduri mari de investiţii cum ar fi KKR, General Atlantic şi Hillhouse Capital Group.

Analiştii au apreciat că ByteDance reprezintă un risc mare pentru alte firme chineze din industria tehnologiei şi pentru gigantul jocurilor video Tencent Holdings şi liderul mptoarelor de căutare, Baidu. La nivel global, aplicaţiile ByteDance au 1,5 miliarde de utilizatori activi lunari şi 700 de milioane de utilizatori activi zilnici, a anunţat compania în iulie.

ByteDance, startup cu o istorie de şapte ani, a anunţat venituri peste aşteptări pentru primul semestru al acestui an, de peste 7 miliarde de dolari, iar la sfârşitul anului trecut a fost evaluat la 78 de miliarde de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.