Startupul chinez de comerţ electronic cu articole de modă Shein vrea să atragă o finanţare de 1 miliard de dolari, la o evaluare de aproximativ 100 de miliarde de dolari, a relatat duminică Bloomberg, citând surse apropiate situaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Shein intenţiona să se listeze în Statele Unite, dar planul a fost suspendat din cauza pieţelor de capital volatile pe fondul atacului Rusiei asupra Ucrainei, potrivit unor surse.

Reuters a relatat luna trecută că Shein a reluat planurile de listare la New York în acest an, iar fondatorul său ia în considerare o schimbare a cetăţeniei pentru a ocoli regulile mai stricte propuse pentru ofertele publice iniţiale efectuate în străinătate de companii din China.

Planul de debut la bursă a fost însă suspendat pentru a doua oară ca urmare a volatilităţii puternice a pieţei din ultima lună, care a fost amplificată în ultimele zile de invazia Ucrainei, au spus persoanele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.