Serviciul suedez de streaming preia ideea emisiunilor matinale de la radio şi o combină cu tehnologii proprii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“The Get Up” este numele primei emisiuni matinale pe care Spotify o difuzează - o emisiune care, precum cele de la radio, este găzduită de DJ şi conţine, pe lângă muzică, informaţii din diverse domenii.

Noul show este gândit în principal pentru cei care călătoresc, fie că este vorba de un drum cu propria maşină sau cu transportul în comun spre şi de la locul de muncă.

Gazdele emisiunii vor prezenta ştiri şi informaţii din divertisment, pop-culture şi, bineînţeles, muzică. Însă nu o vor face în direct.

Spre deosebire de emisiunile tradiţionale de radio, noul show Spotify va fi înregistrat şi publicat în aplicaţie ca un playlist. Utilizatorii îl vor putea asculta oricând, după ora 7, inclusiv seara, chiar dacă este gândit ca un show matinal.

De asemenea, utilizatorii pot sări anumite părţi ale emisiunii. Pot trece peste o parte în care gazdele vorbesc sau pot sări peste o melodie care nu le place.

Muzica difuzată în acest show reprezintă o altă deosebire majoră faţă de emisiunile de radio. Aceasta va fi personalizată în funcţie de gusturile şi preferinţele fiecărui utilizator, astfel că ascultătorii nu vor asculta toţi aceleaşi melodii, ca la radio.

Deocamdată, “The Get Up” este disponibilă doar în Statele Unite, însă drumul este deschis pentru emisiuni localizate şi în restul ţărilor în care este disponibil Spotify.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.