Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a achiziţionat materiale sanitare şi consumabile în valoare de 63,3 milioane lei (13,6 milioane euro), fără TVA, de la 12 companii, potrivit a două anunţuri publicate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Un contract, în valoare de 16,63 milioane lei, fără TVA, a vizat achiziţia de materiale sanitare necesare clinicii de chirurgie.
Contractul a fost atribuit prin licitaţie deschisă şi a fost câştigat de firma Biosens Medica, din Bucureşti.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Alte contracte au fost semnate cu 11 firme pentru achiziţia de materiale consumabile pentru ortopedie, valoarea cumulată a acestora fiind de 42,7 milioane lei, fără TVA.
Firmele câştigătoare sunt Limas Group, Medical Ortovit, Paul Hartmann, Sportmed Systems, Medical Technologies International, Spytha Med, CRIO – 2, MLM Medical, B.Braun Medical, Bella Romania Impex şi Alpha Medical.
Tipul procedurii a fost licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.