Legea dării în plată va determina băncile să acorde finanţări imobiliare pentru care vor evalua activul, nu clientul, similar leasingului, însă pentru care avansul va urca la 30%-40%, iar instituţiile de credit cu subsidiare de leasing vor alege să acorde finanţările prin intermediul acestora, a declarat luni, pentru News.ro, directorul general al BCR Leasing, Bogdan Speteanu.