Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ar putea fi lansată, în două-trei săptămâni, licitaţia pentru găsirea unui constructor care să finalizeze lucrările la Centura Sud Timişoara, odată ce a contractul cu reprezentanţii Tirrena Scavi a fost reziliat. Ministrul PSD a adăugat că va fi făcută mai rapid stabilirea noului constructori pentru acest tronson de centură, având în vedere noua legislaţie şi este posibil ca în această primăvară un nou constructor să intre pe şantier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am reziliat contractul, după cum ştiţi, nu am vrut să ajungem în această situaţie. La finalul lunii februarie va fi terminat raportul pe ce înseamnă lucrările deja executate. Licitaţia pentru un nou constructor se va face după noua lege, vrem să o facem rapid, şi un constructor să intre în această primăvară pe şantier. Dacă cei care fac studiul vor ţine de termen, la finalul lui februarie îl avem gata, astfel ca CNAIR pe procedurile noi să ţină această licitaţie. Suntem undeva de aproape de 60% în stadiul de realizare pe Centura Sud. Dacă un constructor serios va câştiga şi îmi doresc unul care să facă acest lucru, nu unul cum a fost Tirrena Scavi, nu mai e mult de lucru. Lucrarea se poate desfăşura, atâta timp cât există mobilizare, într-un timp record. Aceasta este o chestiune pe care mi-o doresc să se întâmple în anul 2023”, a explicat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Timişoara.

El a adăugat că tot în acest an „trebuie să se termine şi descărcarea de pe A1, sunt la 21%, din total lucrări executate”.

„Opt luni de zile, dacă scădem lunile în care vremea nu te lasă să lucrezi, sunt mai mult decât suficiente cele rămase, nu sunt tuneluri, lucrări de arhitectură, e destul de simplă care poate fi realizată până la sfârşitul anului. (...) Pe partea celebră cu tunelul urşilor, în zona aceea undeva în mai se termină zona de proiectare şi după aceea se va intra în faza de execuţie. Avem un constructor serios acolo, care are în acest moment în execuţie în România 440 de km de autostradă şi drum expres. (...) Timişoara Vest n-au putut să se înţeleagă, dar tot răul spre bine, acest studiu de fezabilitate va fi finalizat în curând. Sunt terminate 90% studiile geo, a rămas proiectul la CNAIR. Situaţia existentă mă face să fiu optimist, undeva în vara acestui an, vrem să scoatem la licitaţie Centura Vest, pe procedută de licitaţie la proiectare plus execuţie”, a completat ministrul Transporturilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.