Peste jumătate dintre americani fie nu au un smartphone fie nu vor dori să utilizeze aplicaţiile oferite de Google şi Apple pentru depistarea contactelor unei persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit unui sondaj realizat de Washington Post şi University of Maryland, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două companii de tehnologie au colaborat cu experţi din sectorul public medical şi cu cercetători pentru a scrie aplicaţii care să poate fi utilizate de oameni pentru a-i anunţa pe cei cu care au intrat în contact, în cazul în care se îmbolnăvesc de COVID-19, boala provocată de noul coronavirus.

Urmărirea contactelor este considerată necesară pentru a redeschide economia Statelor Unite, care este grav afectată de măsurile de distanţare socială adoptate de autorităţi pentru a limita răspândirea coronavirusului care a ucis peste 58.000 de americani.

Aplicaţiile sunt destinate smartphone-urilor şi numai 82% dintre americani au unul, potrivit sondajului. Dintre aceştia, numai jumătate au spus că vor folosi probabil sau sigur o astfel de aplicaţie.

Majoritatea scepticismului este bazat pe îngrijorări legate de Google şi Apple.

Numai 43% dintre utilizatorii de smartphone-uri au spus că au încredere mare sau foarte mare în Google, Apple şi alte companii de tehnologie, iar 47% şi-au exprimat încrederea în asigurătorii din domeniul sănătăţii, 56% în universităţi şi 57% în agenţiile de sănătate publică.

O proporţie de 47% dintre persoanele intervievate consideră că preşedintele Donald Trump gestionează bine sau excelent pandemia, în timp ce 52% au o opinie negativă.

Sprijinul pentru măsurile de distanţare socială este mare. O proporţie de 66% dintre cei intervievaţi au spus că restricţiile aplicate companiilor sunt corecte, iar 64% aprobă limitele impuse pentru adunările publice.

Persoanele care au spus că restricţiile nu sunt corecte sunt împărţiţi între cei care doresc să fie relaxate şi cei care le vor întărite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.