Sindicatul United Auto Workers (UAW) a declanşat luni o grevă la cea mai mare fabrică de asamblare a Chrysler, parte a grupului Stellantis, lovind producţia profitabilă de camionete RAM 1500 a producătorului auto, într-o extindere majoră a grevelor care au loc de mai bine de o lună pentru negociera noilor contracte colective de muncă, transmite Reuters.
UAW, care a declanşat greve şa cei trei mari producători de automobile din Detroit, General Motor, Ford Motor şi Stellantis, a dat vina pentru greva celor 6.800 de lucrători de la uzina din Michigan pe faptul că Stellantis a avut ”cea mai proastă propunere” cu privire la creşterea salariilor, salariiile lucrătorilor temporari şi trecerea la statutul cu normă întreagă, precum şi ajustări ale salariilor la costul vieţii.
Peste 40.000 de membri de sindicat care lucrează la Ford, General Motors şi Stellantis sunt acum în grevă, de când au început protestele, pe 15 septembrie - aproximativ 27% din forţa de muncă totală a producătorilor de automobile - parte a unei campanii neobişnuite de lovituri simultane împotriva producătorilor auto care fac parte din aşa numiţii Detroit Three.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Oficialii Stellantis nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.
Sindicatul a cerut o creştere a salariilor cu 40%, inclusiv o creştere imediată cu 20%, îmbunătăţiri ale beneficiilor, precum şi includerea în contractul comectiv a lucrătorilor din fabricile de baterii EV, în temeiul acordurilor sindicale.
Greva UAW împotriva Sterling Heights este similară cu greva sa recentă de la uzina de asamblare Ford Kentucky Truck, cea mai profitabilă operaţiune la nivel global.
”Extinderea la camionete se află într-adevăr în centrul a ceea ce produc aceste companii”, a spus Tim Ghriskey, un strateg senior de investiţii la Ingalls & Snyder, care a deţinut acţiuni auto în trecut.
UAW şi producătorii de automobile negociază, de asemenea, cu privire la salariile viitoare şi politicile de sindicalizare pentru fabricile de baterii pentru vehicule electrice, planificate de companiile mixte ale producătorilor de automobile şi partenerii lor de baterii din Coreea de Sud.
Aceste discuţii sunt complicate, deoarece întreprinderile sunt companii separate, iar producătorii de automobile nu trebuie să le includă pîn contractele lor principale cu UAW, conform legislaţiei muncii din SUA.
Preşedintele United Auto Workers, Shawn Fain, s-a întâlnit cu lucrătorii din fabrică la plecare, strângând mâini şi dând semne de pichet, potrivit unei postări sindicale pe X, platforma de socializare cunoscută anterior sub numele de Twitter.
Fain a avertizat vineri cu privire la mai multe greve la fabricile de camionete şi SUV-uri din SUA, cu excepţia cazului în care producătorii auto îşi îmbunătăţesc ofertele de salarii şi beneficii, insistând că companiile îşi pot permite mai mult decât pachetele record oferite.
El a spus că cei trei producători auto din Detroit au ajuns la o ofertă de creştere a salariilor cu 23% şi au făcut progrese în alte probleme, dar le-a spus membrilor UAW că ”mai pot fi obţinute câştiguri”.
GM şi Ford spun că creşterile suplimentare ale costului vieţii duc deja ofertele lor totale de compensare la o creştere de peste 30%.
Fain a recunoscut că unii membri ai UAW doresc să voteze ofertele primite, dar săptămâna trecută i-a îndemnat să nu cedeze ”fricii, incertitudinii, îndoielii şi diviziunii”, despre care a spus că au fost semănate de companii. Fain le-a mai spus membrilor UAW că discuţiile se apropie de sfârşit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.