Directorul general al Airbus, Guillaume Faury, a criticat guvernul german pentru linia sa strictă privind exporturile de arme, într-un interviu publicat marţi, Berlinul blocând livrarea avioanelor de luptă Eurofighter către Arabia Saudită, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poziţia guvernului german cu privire la exporturile de arme către unele ţări este o adevărată problemă. Dacă Germania vrea să fie un partener de încredere în proiecte majore de apărare, trebuie să rezolve problema controalelor asupra exporturilor cu ceilalţi europeni şi nu în ciuda acestora”, a declarat Faury pentru cotidianul de afaceri Handelsblatt.

Faury a mai spus ziarului că producătorul european de avioane este pe cale să-şi atingă obiectivul de livrări în acest an.

"Am făcut multe progrese cu lanţurile de aprovizionare. Cu toate acestea, mediul rămâne extrem de complex şi necesită multă muncă, atenţie şi timp", a spus el.

Airbus a ratat obiectivul de livrări de avioane stabilit pentru anul trecut.

Franţa şi Germania au fost de mult în conflict în ceea ce priveşte exporturile de apărare, Berlinul adoptând în mod tradiţional o atitudine mai precaută.

Berlinul a oprit vânzările de arme către Arabia Saudită după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în consulatul saudit din Istanbul, în 2018.

Cancelarul german Olaf Scholz a respins până acum presiunile de a debloca livrarea avioanelor Eurofighter către Arabia Saudită.

Partenerul său de coaliţie, Verzii, se opune ferm deblocării, subliniind preocupările privind drepturile omului şi rolul Arabiei Saudite în războiul din Yemen.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.