Lucrările de construcţii au înregistrat în a treia lună a acestui an o scădere cu 1% faţă de martie 2016, afectat de declinul lucrărilor de infrastructură şi de construcţii nerezidenţiale, în timp ce construcţia de locuinţe a continuat să avanseze semnificativ, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este a treia lună de scădere din 2017, după un declin  de 1,1% în ianuarie şi de 3,4% în februarie. Cumulat, în primul trimestru din 2017, sectorul construcţiilor a scăzut cu 1,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

În martie, lucrările de infrastructură au înregistrat cel mai pronunţat declin, dar construcţia de locuinţe a crescut substanţial. 

”Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la construcţiile inginereşti cu 20,3% şi la clădirile nerezidenţiale cu 1,1%. Creşteri au fost la clădirile rezidenţiale cu 64,1%”, se arată în comunicatul INS.

Pe elemente de structură, în martie 2017 s-au înregistrat creşteri faţă de a treia lună a anului trecut la două din cele trei categorii: lucrările de reparaţii capitale au urcat cu 6,6%, lucrările de construcţii noi au crescut cu 3,2%, în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au diminuat cu 16,7%.

Faţă de februarie, lucrările de construcţii au crescut în martie cu 37,9%, pe serie brută, dar au scăzut cu 0,1% pe seria ajustată în funcţie de variaţiile sezoniere.

În 2016, lucrările de construcţii au scăzut cu 4,8% faţă de anul precedent, după un avans de 10,4% în 2015.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.