Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat miercuri, în timpul audierii din Comisia pentru Servicii Financiare a Camerei Reprezentanţilor, că evaluarea sa din ianuarie 2024 privind impactul tarifelor comerciale a fost eronată, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În documentele prezentate partenerilor fondului său de investiţii, Key Square, înainte ca Donald Trump să câştige preşedinţia, Bessent afirmase că ”tarifele sunt inflaţioniste”.

În audieri, el a retractat afirmaţia.

”Dacă am greşit, vreau să corectez. Şi am greşit când am spus că tarifele ar putea fi inflaţioniste”, a spus Bessent, subliniind că economia SUA continuă să crească, în timp ce inflaţia încetineşte, în pofida valului de tarife impuse de administraţia Trump în ultimul an.

El a descris efectul inflaţionist anticipat al tarifelor drept ”câinele care nu a lătrat”, sugerând că impactul prognozat nu s-a materializat.

Totuşi, datele publicate luna trecută în SUA au arătat o creştere mai mare decât aşteptările a indicelui preţurilor producătorilor (PPI) pentru luna decembrie, ceea ce ar putea semnala presiuni inflaţioniste în lunile următoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.