Guvernul rus va compensa costurile cu dobânzile ale băncilor care au oferit suspendarea plăţii împrumuturilor militarilor care luptă în Ucraina, conform legislaţiei adoptate marţi, acoperind 50% din dobânda acumulată la împrumuturi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Băncilor li s-a ordonat să organizeze aceste suspendări ale plăţilor pentru împrumuturile acordate militarilor şi familiilor acestora, deoarece statul rus a încercat să stimuleze oamenii să lupte în ceea ce numeşte ”o operaţiune militară specială” în Ucraina.

Banca centrală a sugerat suspendarea plăţii împrumuturilor la scurt timp după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat în septembrie 2022 că 300.000 de oameni vor fi mobilizaţi pentru a stimula efortul militar al Rusiei.

Marţi, parlamentarii din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului Rusiei, au aprobat amendamente la legislaţie, în a doua şi a treia lectură, conform cărora Ministerul de Finanţe va rambursa băncilor 50% din dobânda acumulată la credite în perioada suspendării plăţilor.

Legea iniţială permitea militarilor să primească perioade de graţie pentru credite ipotecare, credite de consum şi carduri de credit pe durata serviciului lor militar şi pentru 30 de zile după aceea.

Proiectul de lege trebuie să treacă în continuare prin camera superioară a parlamentului şi să fie semnat de Putin pentru a deveni lege.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.