Compania petrolieră Chevron va plăti Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73.450.000 de dolari, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligaţiilor financiare prevăzute de Legea petrolului, anunţă Guvernul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia aparţine Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris (ICC Paris), cea mai importantă instituţie de arbitraj comercial internaţional, care a fost solicitată să se pronunţe în litigiul dintre Chevron şi ANRM.

Potrivit deciziei, compania Chevron este obligat să plătească ANRM suma de 73.450.000 de dolari, la care se adaugă dobânda legală stabilită la nivelul ratei de referinţă a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23.10.2014 până la data plăţii integrale, precum şi cheltuielile arbitrale suportate de ANRM.

În procesul de soluţionare a litigiului cu Chevron, ANRM a fost reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners, specializată în servicii de consultanţă în domeniul afacerilor şi de reprezentare în soluţionarea litigiilor, precizează Guvernul.

ANRM şi Chevron România Holdings au încheiat, pe 3 martie 2011, trei acorduri de concesiune pentru exploatare-dezvoltare-explorare în perimetrele EX 17 – Costineşti, EX – 18 Vama Veche şi EX – 19 Adamclisi, aprobate prin hotărâri de guvern, care prevedeau obligaţii minime de explorare asumate de Chevron.

În noiembrie 2014, Chevron a informat ANRM că renunţă la acordurile de concesiune menţionate. ANRM a refuzat să emită, însă, decizia de încetare a concesiunii, pentru nerespectarea, de către compania petrolieră, a art. 40 din Legea petrolului. Mai exact, Chevron nu a pus la dispoziţia autorităţii competente ”suma reprezentând contravaloarea lucrărilor prevăzute în programul minimal de explorare stabilit prin acordul petrolier şi al celor de dezvoltare şi exploatare, scadente la data notificării renunţării şi neexecutate din motive imputabile titularului acordului petrolier”.

Compania americană s-a adresat Curţii de Arbitraj în iunie 2015, solicitând să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de acordurile petroliere cu ANRM pentru încetarea contractelor.

Până la finalul anului 2015, ANRM a depus la Curtea de Arbitraj de la Paris atât răspunsul faţă de cererea de arbitrare (Answer to the Request for Arbitration), cât şi o cerere reconvenţională prin care formula revendicări financiare rezultate din contractele de concesiune.

În perioada 19-23 iunie 2017 au avut loc la Paris audierile finale din dosarul arbitral Chevron vs. ANRM (21138/MHM), iar decizia Curţii de Arbitraj a fost pronunţată în favoarea ANRM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.