Compania germană Rheinmetall, unul dintre cei mai importanţi jucători ai industriei globale de apărare, anunţă că a primit comenzi în ultimii doi ani pentru a moderniza forţele canadiene şi germane de infanterie cu sistemul Argus, respectiv Gladius 2.0, prin care practic infanteristul devine un "soldat al viitorului", iar acum caută parteneri şi în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sistemul va fi prezentat la Bucureşti, în cadrul Black Sea Defense & Aerospace 2018 (BSDA), evenimentul care reuneşte cele mai puternice companii din industria aeronautică, cea de apărare şi din domeniul securităţii.

"Suntem în discuţii şi tatonări pentru a găsi un partener local cu care să putem personaliza sistemul Gladius 2.0 pentru forţele de infanterie ale armatei române. Sperăm într-un parteneriat similar cu cel pe care-l avem deja la Moreni în  vederea dezvoltării vehiculului blindat Agilis", a declarat Thorsten Heinzen, director executiv Rheinmetall Defence (Eastern Markets).

Rheinemetall este unul dintre principalii dezvoltatori şi furnizori de sisteme sofisticate care echipează soldaţii armatelor moderne.

Comanda pentru armata germană pentru Gladius 2.0 este în valoare de 310 milioane de euro, sistemul urmând să echipeze 68 de plutoane de infanterie (aproape 2.500 de soldaţi). Livrarea va începe anul acesta şi se va încheia la sfârşitul anului 2020.

De asemenea, pe 19 februarie, un consorţiu format din parteneri din nouă state europene condus de Rheinmetall a câştigat primul contract privind cercetări în domeniul apărării finanţate de Uniunea Europeană a Apărării. Consorţiul va face studii pentru dezvoltarea unor sisteme standardizate (va include partea electronică, voce, software şi senzori) pentru Uniunea Europeană care să echipeze forţele militare ale statelor membre în cadrul proiectului de creare a unei forţe europene comune de apărare.

”Noul sistem cu care este echipat ‘soldatul viitorului’ permite interconectarea dintre soldaţi, vehiculele militare, armament şi diverşi alţi senzori şi subsisteme, fapt care duce infanteria la un nivel fără precedent - voce şi schimb de date aproape în timp real, integrare, folosirea unor sisteme sofisticate de realitate augmentată pentru operaţiuni de zi şi de noapte, care conferă superioritate pe câmpul de luptă din punct de vedere al informaţiilor”, informează compania.

Sistemul îl ajută pe infanterist să identifice mult mai precis ţintele, ceea ce este vital pentru propria protecţie, dar şi a populaţiei civile. Sistemul este modular, nu îl supraîncarcă, iar consumul de energie este minim. Asigură flexibilitate operaţională şi are capacitatea de a se adapta rapid la noile situaţii şi cerinţe ale misiunii.

"Scopul Rheinmetall este să ofere un sistem integrat de protecţie şi armament soldatului, perminţându-i să aibă o imagine clară a situaţiei tactice şi cele mai bune soluţii pentru a comunica atunci când se află în misiune", spun oficialii companiei.

La finalul lui 2017, compania mixtă româno-germană Romanian Military Vehicle Systems (RMVS) a primit aprobarea de la Consiliul Concurenţei şi a fost înscrisă în Registrul Comerţului. În noua companie, cu sediul la Moreni (judeţul Dâmboviţa), un pachet de 50% din acţiuni este deţinut de Compania Naţională Romarm SA – Filiala Societatea Uzina Automecanica Moreni (UAM), restul de Rheinmetall.

Primul produs construit la Moreni în parteneriat cu Rheinmetall este transportorul blindat pentru trupe (TBT) "8x8 Agilis", bazat pe o soluţie de cercetare româno-germană. Proiectul Agilis va presupune construirea a circa 400 de transportoare blindate amfibii pentru MApN, primul urmând să iasă pe poarta uzinei în 2020.

Rheinmetall AG este un grup integrat de tehnologie listat pe piaţa de capital şi împărţit în două mari zone operaţionale: apărare şi auto. În 2016, grupul avea 23.000 de angajaţi şi a generat vânzări de aproape 5,6 miliarde de euro. Este unul dintre cei mai mari contractori europeni din industria de apărare gloablă şi lider de piaţă în domeniile mobilităţii ecologice şi tehnologiei de securitate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.