Rezervele valutare ale Chinei au crescut peste aşteptări în aprilie, la 3.205 miliarde de dolari, au arătat datele oficiale duminică, în timp ce dolarul a scăzut faţă de alte valute importante, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezervele valutare ale ţării, cele mai mari din lume, au crescut cu 21 de miliarde de dolari, până la 3.205 miliarde de dolari luna trecută, în comparaţie cu 3.192 miliarde de dolari indicate de un sondaj al analiştilor Reuters şi cu 3.184 miliarde de dolari în martie.

Yuanul a scăzut cu 0,63% faţă de dolar în aprilie, în timp ce dolarul a coborât luna trecută cu 0,94% faţă de un coş de alte valute importante.

China deţinea 66,76 milioane de uncii de aur la sfârşitul lunii aprilie, în creştere de la 66,50 milioane de uncii la sfârşitul lunii martie.

Valoarea rezervelor de aur ale Chinei a crescut la 132,35 miliarde dolari la sfârşitul lunii aprilie, de la 131,65 miliarde dolari la sfârşitul lunii martie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.