Reţeaua Bitcoin şi-a finalizat vineri seara cea de-a patra ”înjumătăţire”, reducând recompensele câştigate de mineri la 3,125 bitcoin, de la 6,25, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţul bitcoin a fost volatil înainte de eveniment şi a scăzut cu aproximativ 4% săptămâna aceasta, fiind tranzacţionat în jur de 64.100 USD pe unitate, conform Coin Metrics.

Din punct de vedere mecanic, înjumătăţirea în sine nu ar trebui să afecteze preţul bitcoin pe termen scurt, dar mulţi investitori se aşteaptă la câştiguri mari în lunile următoare, pe baza performanţei criptomonedei după înjumătăţirile anterioare.

După înjumătăţirile din 2012, 2016 şi 2020, preţul bitcoin a crescut de aproximativ 93x, 30x şi, respectiv, 8x, de la preţul zilei de înjumătăţire până la vârful ciclului său.

Totuşi, evenimentul este un mare test pentru companiile de minerit.

”Reducerea la jumătate va reduce veniturile industriei la jumătate, declanşând un val de consolidare şi închideri de afaceri, în timp ce (sperăm) va raţionaliza hashrate-ul reţelei şi a capitalurilor din industrie, ceea ce este în cele din urmă benefic pentru operatori rămaşi”, a spus analistul JPMorgan Reginald Smith, într-o notă recentă adresată investitorilor.

Ratele de hash sunt o măsură a puterii de calcul utilizate pentru procesarea tranzacţiilor în reţeaua bitcoin. Cu cât rata hash a unui miner este mai mare, cu atât o oportunitate de venit este mai mare. Acţiunile firmelor de minerit au fost volatile în zilele premergătoare evenimentului. Multe sunt în scădere cu două cifre în acest an, după ce au crescut între aproximativ 300% şi 600% în 2023.

Acţiunile Riot Platforms, de exemplu, a scăzut cu aproximativ 41% în 2024, până la închiderea de vineri, dar a crescut cu 356% în 2023.

”Până acum, piaţa a văzut acţiunile firmelor de minerit bitcoin ca simple proxy BTC, în absenţa ETF-urilor bitcoin”, a spus analistul Bernstein Gautam Chhugani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.