Compania românească de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanţa, a luat măsuri pentru a segrega circuitul prin care sunt descărcate, încărcate şi stocate în terminal cantităţile de motorină venite din India, suspectate de Ucraina că sunt fabricate din ţiţei rusesc şi care au determinat autorităţile de la Kiev să restricţioneze, de la 1 octombrie, importurile de motorină prin portul Constanţa.
”Există rezervoare dedicate special Ucrainei, pentru a nu mai exista suspiciunea că este amestecată motorină din India cu cea din alte surse. Asta pentru că, atunci când ajungi cu marfa în vama ucraineană, îţi ia mostră pentru teste de laborator şi trebuie să aştepţi rezultatele″, a declarat, pentru Profit.ro, un trader de profil la curent cu situaţia.
În schimb, potrivit sursei citate, Ucraina nu impune niciun fel de restricţii sau controale la importurile de motorină din Slovacia, care este produsă din ţiţei rusesc.
″După 1 octombrie, Ucraina nu a mai acceptat marfa de origine India, permisă pe toate pieţele din UE, având doar suspiciunea, nu şi certitudinea, că e produsă şi din ţiţei rusesc. În aceeaşi lună, Slovacia livrează în Ucraina motorină produsă cu ţiţei din Rusia, singura lor sursă de aprovizionare. Totalul tranzacţiilor cu produse petroliere livrate din Slovacia către Ucraina se situează la circa 100.000 de tone pe lună. Şi asta în condiţiile în care statul român a fost alături de Ucraina din prima zi a agresiunii ruse, spre deosebire de Slovacia, mai degrabă sceptică sau chiar critică″, a mai spus traderul. El a prezentat şi un certificat de origine pentru un export de motorină în Ucraina al companiei de rafinare Slovnaft din Slovacia, controlată de grupul MOL din Ungaria.
Contactaţi de Profit.ro, reprezentanţii Oil Terminal au confirmat informaţia şi au arătat că Ucraina a impus verificări suplimentare pentru produsele petroliere sosite din Oil Terminal Constanţa, ceea ce implică întârzieri majore pentru barjele, trenurile şi autocisternele cu care sunt transportate acestea.
″Decizia impusă de autorităţile ucrainene nu este comunicată printr-un document oficial şi are statut de decizie internă pentru autorităţile din Ucraina. Nu cunoaştem când sau dacă Ucraina va ridica restricţiile/verificările suplimentare pentru produsele petroliere sosite din Oil Terminal Constanţa. Oil Terminal a luat măsuri suplimentare pentru segregarea produselor petroliere de origine India faţă de celelalte produse de alte origini, acceptate în Ucraina. Certificatele de non-manipulare sau non- amestec nu intră în discuţie în acest moment, deoarece aceste documente sunt emise de autorităţile vamale române, iar partea ucraineană trebuie să le accepte în baza unor înţelegeri semnate între vămile unionale şi vama ucraineană″, au spus cei de la Oil Terminal.
Potrivit sursei citate, toate aceste măsuri luate privind segregarea mărfurilor de origine India au fost transmise către autorităţile române, în scopul informării părţii ucrainene.
″Oil Terminal a informat periodic autorităţile române care au atribuţii de a discuta pe cale diplomatică cu partea ucraineană. În momentul de faţă, societatea Oil Terminal nu a primit informaţii oficiale cu privire la eventuale discuţii între autorităţile romane şi cele ucrainene. Sperăm ca, în urma analizei măsurilor adoptate de Oil Terminal, autorităţile ucrainene să ridice sancţiunile impuse, în condiţiile în care, din prima zi a conflictului din Ucraina, terminalul petrolier constănţean a fost principala sursă de aprovizionare cu combustibili pentru piaţa ucraineană, sprijinind Biroul Vamal Constanţa, principalul coordonator al verificării documentelor de provenienţă ale mărfurilor intrate în terminal, totul în scopul respectării cu stricteţe a sancţiunilor impuse de UE împotriva Rusiei″, au mai declarat reprezentanţii Oil Terminal.
Ei au amintit că, începând cu anul 2022, Oil Terminal a fost principalul furnizor de produse energetice pentru piaţa ucraineană, sprijinind toţi colaboratorii români implicati în lanţul logistic de distribuţie din portul Constanţa spre porturile dunărene Izmail şi Reni.
Ucraina a restricţionat, de la 1 octombrie, importurile de motorină prin portul Constanţa, în care funcţionează facilităţile de încărcare-descărcare şi depozitare ale companiei de stat Oil Teminal, din cauza volumelor mari de carburanţi din India produşi din ţiţei rusesc sosite în Constanţa pe timpul verii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.